Căderea dictaturii văzută de artişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia „Est/ Vest.20“ celebrează două decenii de libertate. Vernisajul expoziţiei a coincis cu deschiderea unui nou spaţiu cultural în Bucureşti, într-o clădire frumoasă de pe strada Sf. Vineri numărul 11.

Devenită centru de creaţie pentru artiştii tineri din diferite arte, sub numele „Atelier 030202", casa a fost inaugurată, în prezenţa directorului Teatrului de Comedie, George Mihăiţă, şi a Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu.

Clădirea adăpostea iniţial atelierele de tâmplărie ale Teatrului de Comedie din Bucureşti. Deteriorată în timp, cu pereţi prin care se putea vedea afară, ea a fost restaurată „de la şapă până la acoperiş", a declarat George Mihăiţă, graţie sprijinului Primăriei Generale a Capitalei.

La etaj va fi o sală de spectacole, cu o capacitate de 120 de locuri, în care „se va juca comedie românească, inclusiv piesele câştigătoare ale Concursului de Comedie Românească, ajuns la ediţia a cincea", a explicat actorul-director.

Amintirile revoluţiei

Parterul clădirii este destinat artelor vizuale. Expoziţia inaugurală se numeşte „EST / VEST.20". Este o instalaţie concepută şi creată de Aurel Tar şi Mihai Zgondoiu, cu aportul unei instalaţii de sunet a lui Florin Tomescu, menită să celebreze 20 de ani de la Revoluţia Română şi de la căderea Zidului Berlinului. Cei doi artişti vizuali refac simbolic Zidul Berlinului.

Primul îşi propune rememorarea primelor graffiti ale revoluţiei române, pentru că, remarcă el, „Amintirile ‘89 dispar treptat precum fotografiile voalate. Memoria zidurilor Revoluţiei române este aproape inexistentă, este oarbă". Ideea este întărită şi de inscripţiile în alfabet braille, vizibile pe cele şapte picturi pe pânză, cu dimensiuni de 150x150 cm, care marchează principalele fotograme din '89.

În ceea ce îl priveşte pe Aurel Tar, el alege, în compoziţia „Exit and Transfer Information", „culorile libertăţiităţii", care au început să risipească „peisajul cenuşiu al deceniilor de dictatură", propunându-şi să imagineze libertatea comunicării între Est şi Vest. Li se alătură Lucian Muntean, cu câteva lucrări realizate după frotaje ale capacelor de canale din Berlin, imaginând maşinării infernale şi un video al artiştilor Saddo (RO) & Other (CA), care au pictat pe Zidul Berlinului. Pictura a fost apoi ştearsă, amintirea ei rămânând în filmul amintit, aşa cum se întâmpla cu graffiti-rile vechiului Zid.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model