Băutura, motorul capodoperelor literare

Un articol spumos din "Washington Post" a trecut în revistă scriitorii care şi-au găsit refugiul, inspiraţia sau decăderea în alcool. Unele legături dintre autori şi sticlă rămân

Un articol spumos din "Washington Post" a trecut în revistă scriitorii care şi-au găsit refugiul, inspiraţia sau decăderea în alcool. Unele legături dintre autori şi sticlă rămân nedemonstrate. Dar există şi poveşti autentice, de o realitate cruntă.

Jurnalista de la "Washington Post", Ann Waldron, aminteşte că Raymond Carver, maestru al prozei scurte americane, a căzut în capcana băuturii în 1967. Cărţile lui pot fi citite la editura Polirom, "Taci, te rog!", "Catedrala" şi "Despre ce vorbim când vorbim despre iubire?". A fost internat de patru ori la dezalcoolizare şi s-a lăsat de băutură abia atunci când a intrat în Asociaţia Alcoolicilor Anonimi. Şi Truman Capote a fost un beţiv renumit.

Unul dintre cei mai importanţi scriitori americani ai secolului XX, autorul succeselor "Breakfast at Tiffany's" şi "In Cold Blood", nu ezita să bea Martini ca pe apă şi chiar a fost arestat pentru conducere sub influenţa lui Bachus, în Long Island. Pe lista alcoolicilor deloc anonimi, autoarea îi mai trece şi pe Edgar Allen Poe, Scott Fitzgerald şi William Faulkner. Jack London vorbeşte despre lupta sa cu alcoolul în cartea "John Barleycorn", publicată în 1913. Volumul său este mai mult o apologie a băuturii, dublată şi de critici dure ale viciului.

Şi Ernest Hemingway a fost unul dintre scriitorii care au pierdut bătălia cu dependenţa. Era un împătimit al băuturilor tari, pe care le amesteca tot timpul. Există şi o listă foarte lungă cu actori-beţivi, apăsată de nume grele: Humphrey Bogart, Richard Burton, Dean Martin, Frank Sinatra, Peter O'Toole, Errol Flynn, iar la lista scriitorilor mai pot fi adăugaţi Paul Verlaine, Oscar Wilde, Serghei Esenin, Arthur Rimbaud, Mark Twain, Emily Dickinson.

Nici pictorul Vincent van Gogh nu s-a putut ţine departe de băutură. Ce are atât de fascinant alcoolul? De ce vinul este uneori carusel fără ieşire? Brett Crittenden, unul dintre cei mai mari experţi în vinuri din lume, s-a aflat la Bucureşti pentru a dezvălui secretele unui vin de calitate.

Arta vinului, subiect la modă şi în Capitală

Enologul Brett Crittenden, unul dintre cei mai renumiţi specialişti din lume, a venit la Bucureşti să ne bea vinul. Să-l deguste, să-l analizeze, să-l cunoască. Mai mult de 30 de ani din viaţă i-a dedicat artei vinului, iar acum este jurat senior în numeroase concursuri internaţionale.

Este autor de cărţi, a publicat sute de articole în publicaţii de specialitate, a realizat emisiuni de radio şi tv şi este sfătuitorul multor familii celebre din industrie: Guigal, Perrin, Ferragamo. Revista "Conaisseur", publicată online la adresa www.vinul.ro, l-a invitat luna aceasta să fie preşedintele juriului la o degustare de Cabernet Sauvignon, unde a remarcat calitatea vinurilor româneşti, dar a ţinut deschis şi un ochi critic, spunând că producătorii români mai au un drum lung de parcurs până să fie cu adevărat competitivi pe plan internaţional.

"Seniorul" vinului a mărturisit pentru "Adevărul literar şi artistic" că l-a surprins plăcut în România entuziasmul şi setea de cunoaştere a tainelor licorii, dar a recunoscut şi că nu ştie prea multe despre vinurile româneşti. "Am gustat mai multe tipuri, la o competiţie în Rusia.

Unele sunt foarte bune, dar şi România are câteva probleme, la fel ca ţările care dezvoltă industria. Munca în podgorii nu este de multe ori la standarde înalte, nu există tehnologie, strugurii sunt hibrid, buni pentru producţie masivă, dar nu pentru a face un vin de talie mondială. Întotdeauna vor fi vinuri bune în România, dar lucrurile de calitate vor veni cu adevărat în viitor.

Topul lui Crittenden

În opinia specialistului, cele mai competitive ţări din industria vinului au adaptat la tehnologiile prezentului experienţa tradiţiei. "Franţa este cea mai puternică. Mai sunt Italia, Spania, Germania şi chiar Austria. Iar din Lumea Nouă, California (SUA), Australia, Chile, Argentina". Dacă ar fi să realizeze un top trei al ţărilor care domină piaţa, tot Franţa ar rămâne pe locul întâi.

"Apoi, e uşor pentru mine să plasez pe locul al doilea Australia, pentru că sunt australian. Tehnologia şi lucrurile pe care Australia le-a predat restului lumii sunt importante. Pe locul al treilea, la egalitate, aş pune Spania şi Italia. "Cred că sunt două dintre cele mai competitive ţări, în ceea ce priveşte tehnologia, dezvoltarea, înţelegerea strugurilor, costul de producţie şi calitatea vinului".

Vinurile din Chile au câştigat în România

Brett Crittenden a fost preşedinte al juriului, la degustarea de Cabernet Sauvignon organizată luna aceasta la Hotel Marshal din Bucureşti. Juraţii au decis că, pe piaţa românească, vinurile din import sunt cele mai bune, la toate categoriile de preţ. Organizatorii au ales 52 de vinuri, dintre care 16 au fost româneşti, iar restul din ţări precum Chile, Africa de Sud, SUA, Australia, Spania, Italia, Franţa, Moldova.

Ele au fost grupate pe categorii, cu preţ de raft sub cinci euro (câştigător Frontera, Concha y Toro, 2006, Chile), între 5 şi 10 euro (câştigător Trapiche Oak Cask, 2005, Argentina), peste 10 euro (locul I, Errazuriz Max Rezerva, 2005, Chile) şi cupaje (Carmenere, Vina Mar, 2005, Chile). Toate se găsesc în comerţ sau în restaurantele din România.

Vinul, o carte care nu are final

"Pentru mine, gustul vinului este ceva ce nu se mai termină. E ca şi cum aş citi o carte care nu are sfârşit, unul pe care îl cauţi, dar care rămâne misterios. Vinul îţi ridică părul de pe mâini şi te apropie de cea mai plăcută experienţă a vieţii tale.

E ca şi cum ai sta şi te-ai uita pentru prima oară la un tablou impresionant. Sau ca atunci când eşti la Operă, totul este perfect şi simţi un sentiment ciudat pe care nu-l poţi explica. Sunt emoţii sălbatice, pentru că vinul este ca un organism viu", povesteşte expertul Brett Crittenden.

Vinurile vechi nu sunt mai bune decât cele noi

"Când eşti tânăr, îţi doreşti să bei doar vinuri vechi, grele. Când îmbătrâneşti, vrei vinuri mai tinere şi mai delicate; cauţi fineţea şi eleganţa. Tatăl meu are 83 de ani, bea o sticlă de vin pe zi, joacă tenis şi e la fel de pasionat de ele ca la 20 de ani. El le apreciază acum pe cel tinere şi le gustă înainte de a-şi pierde aroma iniţială a fructelor.

Au o aromă primară, care le înnobilează. Vinurile grele şi vechi sunt interesante de băut, pentru că vezi cum au evoluat. E bine să găseşti acest balans între maturitate şi vârstă. Vinurile sunt făcute într-o manieră diferită, faţă de acum 10 ani. Sunt mult mai bune acum decât atunci", spune Brett Crittenden.