Arta prieteniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şerban Pavlu, Gigi Ifrim şi Vlad Zamfirescu, în spectacolul „Artă“

„Artă“, spectacolul Teatrului Bulandra, e tot ce are mai bun teatrul românesc în acest moment. Piesa Yasminei Reza confirmă fascinaţia regizorului Cristi Juncu pentru textele de o inteligenţă brici din dramaturgia contemporană.

Dracu' îşi bagă coada între doi prieteni, punându-le la încercare prietenia veche de 15 ani. Dracu' e un tablou alb, traversat invizibil, de la dreapta la stânga (poate fi şi invers) sau de sus în jos (depinde ce loc ocupi în sală sau în naraţiune) de nişte dungi la fel de albe. Artă! Aşa crede cumpărătorul, Serge (Şerban Pavlu), care a dat o căruţă de bani pe el (50.000 de euro,echivalentul unui car cu boi grigorescian mai accesibil). Prietenul lui cel mai bun, Marc (Vlad Zamfirescu) se apropie de tablou căutând fără succes ceva de care să-şi agaţe gustul, un fir, un stâlp de telegraf, ceva concret sau măcar o abstracţiune colorată. Orgoliul său este imediat înghiţit de marele hău alb, iar din depărtarea autosuficienţei, Marc nu se vede în stare să pronunţe decât un singur cuvânt: „căcat".

Mai departe, Marc şi Serge devin incapabili să-şi mai negocieze argumentele în dialog. Şi când se trezesc fără argumente, încep să se înjure/jignească. Iar după ce au epuizat şi paleta colorată de eufemisme îşi dau seama că le-a mai rămas ca metodă de persuasiune doar pumnul.
Yasmina Reza ţine tensiunea în frâu introducând în scenă un mediator, pe Yvan (Gigi Ifrim), care încearcă să le tempereze convulsiile; dar stângăcia lui diplomatică îi determină să acumuleze şi mai multă nervozitate.

Actori buni de tot

Regia lui Cristi Juncu este un joc de fineţe, deja exersat în formule asemănătoare, cu trei personaje de gen masculin, în spectacole precum „American Buffalo", după David Mamet, de la Teatrul Act din Bucureşti (Vlad Zamfirescu şi Gigi Ifrim joacă şi aici împreună) sau „Hoţii", după Conor McPherson, la Teatrul 74 din Târgu-Mureş. Juncu şi-a făcut un program din alegerea unor texte care favorizează actorii, oferindu-le un text cărnos din care să muşte şi hrănindu-le talentul pe parcursul întregului spectacol.

Vlad Zamfirescu, Gheorghe Ifrim şi Şerban Pavlu aduc experienţa propriei prietenii pe scenă şi asta se vede/se simte până şi din ultimul rând. Zamfirescu, aflat la cel mai bun rol al său de până acum, excelează în momentele de autocenzură scăpată de sub control, atunci când lasă clocotele frustrate din stomac să-i răbufnească într-o venă care i se umflă pe tâmplă. Şerban Pavlu, degajat şi imperial în zona gusturilor sale imuabile, în care se simte foarte bine, îi dă o replică la fel de profesionistă lui Vlad Zamfirescu. Iar Gigi Ifrim este un maratonist al geniului parodic atent dozat (cât să-i ajungă toată viaţa), volubil prin cuvinte, ocheade şi suspine existenţiale.

Spectacolul va conta serios la nominalizările Galei Premiilor UNITER de anul viitor. Regie, cel mai bun spectacol, rol principal (sunt trei roluri principale, egale ca dimensiune aici, misiunea selecţionerilor va fi grea).

Piesa Yasminei Reza a fost tradusă în peste 30 de limbi, fiind distinsă cu premiile Molière, Tony şi Laurence Olivier. Poate părea banal şi clişeizat, iar această întrebare ar putea amuza orice artist care s-ar vedea pus faţă în faţă cu ea, dar autoarea schiţează tocmai această interogaţie în textul ei: „Ce este arta?" În plus, care sunt graniţele în care poate acţiona fără efecte de bumerang tirania gustului personal? Şi de unde începe imperiul libertăţii argumentelor? Piesa poate funcţiona şi ca o săgeată neotrăvită, care ţinteşte instituţia criticului, un turn de fildeş pervertit la anumite etaje de subiectivismul atroce şi lipsa de tact.

Info

Teatrul Bulandra, Bucureşti
Artă de Yasmina Reza
Regia şi adaptarea: Cristi Juncu
Traducerea: Violeta Popa
Scenografia: Cosmin Ardeleanu

* * * * *

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video