Angela Gheorghiu a stârnit lacrimi de emoţie în ochii publicului, la Gala Aniversară Mihnea Lamatic
0Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti (ONB) a avut loc aseară o Gală specială, dedicată celebrării carierei artistice a basului Mihnea Lamatic, solist al ONB, prilej cu care Angela Gheorghiu, care i-a fost colegă de promoţie la Conservator, a acceptat invitaţia de a cânta pe scena de la Bucureşti.
Gala Aniversară Mihnea Lamatic a adus pe scena Operei Naţionale din Bucureşti unele dintre cele mai importante roluri de operă şi operetă interpretate de artist de-a lungul carierei, a adus, de asemenea, artişti importanţi, prieteni care au venit să cânte alături de el şi a adus-o şi pe diva Angela Gheorghiua care, de dragul prieteniei care o leagă de Lamatic, a acceptat invitaţia de a cânta pe scena ONB, un debut într-un sfert de secol...
După ani întregi în care nimeni n-a reuşit să o aducă pe marea soprană la Bucureşti, pe scena Operei Naţionale, după diverse încercări eşuate, mult iubita artistă, care se lasă întotdeauna îndelung curtată, Mihnea Lamatic a convins-o să lase Covent Garden, să lase Scala din Milano, să lase scenele din Viena sau New York şi să vină într-o seară la Bucureşti să cânte câteva arii superbe. Şi a cântat în deschidere duetul din „Faust” alături de Mihnea Lamatic, continuând cu „O mio babbino caro” şi „My Fair Lady”.
„Angela Gheorghiu, cea atât de aşteptată de publicul operei, a fost la înălţimea reputaţiei ei. Duetul din Faust (alături de Lamatic senior), de la sfârşitul primei părţi a galei, a umplut sala ONB cu acel timbru întunecat şi catifelat, inconfundabil, la care orice spectator devine brusc atent, dar la auzul căruia, împătimiţii de operă se topesc de plăcere. Apoi, reveniţi din uimire, am putut admira cu toţii dinamica perfectă, frazarea, dicţia. Dar duetul a fost doar o mică avanpremieră pentru ceea ce urma să fie în partea a doua”, scrie Alexandru Pătraşcu pe blogul Adevărul despre evenimentul se aseară şi-i analizează prestaţia artistică.
„Am ascultat apoi, uitând cu toţii să mai respirăm, O mio babbino caro. Da, aria aceea din Gianni Schicchi pe care o ştim prea bine, pe de rost, uitând adesea şi noi şi cei de pe scenă că nu e decât o falsă dramă, un alint, preferând să ne emoţionăm, ca şi cum ar fi sfârşitul lumii. Dar poate că nu ne dăm seama că această arie ne transformă pe toţi în părinţii Laurettei, capabili să iertăm orice, să ne lăsăm înduplecaţi, să cedăm, să fim Gianni Schicchi, tatăl, iar nu antreprenorul acela niţel escroc. Aceasta este şi realitatea: atunci când Angela Gheorghiu începe să cânte o arie, de la prima silabă şi noi, spectatorii, uităm şi iertăm totul, şi capriciile şi temperamentul aprins al divei, lăsându-ne cuceriţi, cu un nod în gât, cu lacrimi în ochi. Nu mai contează nimic, în afară de ceea ce se întâmplă pe scenă. Şi ştiţi ceva? Aşa şi trebuie să fie.”
Însă prestaţia artistică extraordinară a Angelei Gheorghiu pe scena ONB aseară nu face decât să alimenteze tristeţea că ea poate fi văzută şi ascultată prea rar în România... De data asta au adus-o la Bucureşti cei 30 de ani de prietenie cu Mihnea Lamatic. De ce va fi nevoie data viitoare pentru a o convinge?!
Alături de cei doi, la Gala Aniversară au mai fost invitaţi solişti de prestigiu ai scenei muzicale naţionale şi internaţionale, precum soprana Gladiola Niţulescu Lamatic, tenorii Teodor Ilincăi şi Alexandru Badea, baritonul Dorin Mara şi tânărul bas Ştefan Lamatic. De asemenea, au participat Corul şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti precum şi Ansamblul Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” sub bagheta dirijorului Ciprian Teodoraşcu
Programul evenimentului a inclus arii şi duete din creaţii celebre de operă precum „Faust” de C. Gounod, „Macbeth”, „Falstaff”, „Don Carlos” sau „Simon Boccanegra” de Giuseppe Verdi, „Turandot”, „Tosca” sau „Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini, dar şi „Don Pasquale” şi „L’elisir d’amore” de Gaetano Donizetti, „Il barbiere di Siviglia” de Gioachino Rossini, „Don Giovanni” de W.A. Mozart, „Evgheni Oneghin” de P.I. Ceaikovski, dar şi din operete precum „Contesa Maritza” şi „Silvia” de Emmerich Kálmán.