Angajaţi ai TNB îi cer ministrului Culturii să organizeze concursul pentru funcţia de manager general cât mai „rapid”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teatrul Naţional Bucureşti are manager interimar FOTO tnb.ro

O parte din angajaţii Teatrului Naţional Bucureşti, actori, regizori, scenografi, secretari literari, îi cer ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, într-o scrisoare deschisă, să organizeze concurs „rapid” pentru funcţia de manager pentru ca stagiunea să nu aibă de suferit.

„Angajaţi ai Teatrului Naţional, colaboratori şi persoane interesate de bunul mers al instituţiei, suntem îngrijoraţi de evenimentele petrecute în timpul organizarii concursului pentru postul de manager al TNB. De asemenea, considerăm că prelungirea situaţiei de interimat nu este benefică pentru nicio instituţie. 

Pentru noi este importantă organizarea concursului într-un orizont de timp rezonabil. Considerăm că se poate demara concursul la începutul lunii octombrie, astfel încât noul director, oricine ar fi, să aibă timp din noiembrie să poată aplica ce şi-a propus”, au transmis ei.

„Dacă aşteptăm perioada de „după sărbătorile de iarnă” sau „după ce se schimbă legea 189” pe care aţi menţionat-o în interviul din emisiunea Cooltura (TVR.n.r), credem că întreaga stagiune ar avea de suferit. Ne dorim un concurs rapid şi sperăm la un proiect de management care să fie la nivelul pe care TNB îl merită”, se arată în textul scrisorii.

Printre semnatari se află actorii Richard Bovnoczki, Irina Movila, Emilian Oprea, Diana Dumbravă, Cosmina Olariu, Ilinca Goia, Ada Galeş, István Téglás, Ciprian Nicula, Mihai Călin, Florin Calbajos, Andrei Finţi, Crina Semnciuc, Vitalie Bichir, regizorii Eugen Jebeleanu, Alexandra Badea, Vlad Massaci, scenografii Velica Panduru, Cosmin Florea, regizorul tehnic Dumitru Scobeniuc, secretar literar Andrei Marinescu, reprezentanţi ai departamentului comunicare: Andreea Alexandra Nae, Gabriela Hamzescu, Laura Grosu. În prezent, interimatul la TNB este asigurat de Mircea Rusu.  

Ce le răspunde ministrul Culturii 

Într-un răspuns la scrisoare, pe Facebook, ministrul Culturii a spus: „De acord, în cel mai scurt timp posibil pentru a putea avea proiecte de calitate şi comisie la nivelul dorit. Câştigătorul va avea un mandat de trei ani timp în care vom avea o nouă legislaţie. Nimeni nu doreşte interimat dar toată lumea doreşte un management de calitate pentru TNB.

PS Nu există evenimente petrecute care să îngrijoreze. Există o decizie legală a unui membru al comisiei care a avut o consecinţă perfect legală.

PPS Declaraţia din emisiune era o întrebare nu o decizie”.

Concursul pentru funcţia de director al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti va fi reluat, a anunţat Ministerul Culturii săptămâna trecută, ca urmare a retragerii unui membru din comisia de concurs de proiecte de management. 

„În urma evaluării proiectelor de management, comisia în integralitatea sa a constatat o calitate generală care este sub ceea ce ar trebui să reprezinte un document ce stă la baza conducerii teatrului fanion al României pentru următorii cinci ani”, a subliniat ministrul Culturii pe Facebook. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 LIVE TEXT | Război în Ucraina. Ruşii vor să racordeze centrala nucleară de la Zaporojie la reţeaua electrică din Crimeea ocupată

La centru - aliaţi, în ţară - adversari. Harta conflictelor PNL-PSD la nivel naţional

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Toți așteptau marele ei anunț! Iată că l-a făcut! Vestea Prințesei Kate este o mare bucurie
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%