Andrei Şerban, în scrisoarea deschisă către Lucian Pintilie: „Faţa satirei tale combină sarcasmul cu durerea adâncă“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Şerban

Joi seara, la Cinema Elvira Popescu, a avut loc lansarea cărţii regizorului Lucian Pintile, „Bricabrac”, publicată de Editura Nemira. Pe lângă regizorul-autor, la eveniment au participat Mihai Chirilov, Marie-France Ionesco, Corneliu Porumboiu, Victor Rebengiuc, Andrei Şerban, Corina Şuteu şi Cristi Puiu. Andrei Şerban i-a adresat marelui regizor o scrisoare deschisă, pe care o publicăm pe site-ul adevarul.ro.

Dragă Lucian,

Am de ce să-ţi mulţumesc. Prin exemplul tău, tu eşti primul care mi-ai dat curaj de la început. Curajul că în teatru poţi face orice. Tu ai pus degetul pe rană şi în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare. Orice intervenţie împotriva artei, a artistului şi a libertăţii de expresie e odios de dezgustătoare. De la tine am înţeles că, în teatru cel puţin, nu putem fi singuri, că avem într-adevăr nevoie unii de alţii ca să arătăm într-o oglindă o imagine vastă a lumii în care trăim şi să încercăm să spunem adevărul trebuie să căutăm calitatea, să ne înconjurăm de talente, de actori mari, care să fie şi inteligenţi şi sensibili şi conştienţi de misiunea lor.

VIDEO: Judy Florescu/ Verbs describe us

Nu cunosc pe nimeni ca tine, care să fi folosit satira şi râsul în numele unei nevoi adânci de a revoluţiona arta, de a-i da un sens, de a o scoate din letargie, din pasivitate şi a o energiza. Şi ai demonstrat că într-o societate viciată, prin teatru se pot sparge tabuurile, se pot expune public minciunile inventate de politicieni. Faţa satirei tale combină sarcasmul cu durerea adâncă, deriziunea cu grotescul, atacul violent contra artificialului şi pretenţiozităţii. Iacă-tă câteva din armele legitime în numele moralei şi al decenţei şi al bunului simţ.

Teatrul tău a provocat mereu multă pasiune. Ne-a deschis ochii ca să vedem situaţia reală, mai adânc decât credeam noi că o ştim. Oglinda pe care ne-ai pus-o în faţă ne arată că trebuie să fim vigilenţi. Tot ce e în jur e doar manipulare. Cu toţii dorim schimbarea, dar să schimbi ceva e îngrozitor de greu.Tu ştii asta mai bine şi ne spui aparent glumeţ şi zeflemitor, dar în esenţă grav. O adevărată schimbare în om sau în societate e foarte grea, mai grea decât să găseşti un milion de dolari pe stradă, cum spunea un înţelept.

Absurdul situaţiei noastre e evident, dar dragă Pinţi, tu, la fel ca Eugene Ionesco, precursorul tău, pari să spui fără să spui, că absurdul nu e un sfârşit în sine. Poate vei nega, dar eu sunt convins că şi tu crezi că avem în noi şi soarele şi luna şi pe Dumnezeu, dar pentru a le descoperi trebuie să trăim altfel. Dacă trăim fără ideal, viaţa chiar că nu are sens. Dar ca să fii sută la sută uman, se cere să recunoşti şi acest aspect , că acel ideal poate fi atins, că deasupra norilor, cerul e mereu albastru. Nu ştiu care e soluţia ta, dar a mea e că trebuie să merg spre interior, să încerc să mă cunosc pe mine însumi, întâi de toate. Tu spui în „Bricabrac”: <<Am sentimentul că mă mut într-un alt spaţiu, o nouă locuinţă>>.Eu vreau să cred că această locuinţă este în tine, în liniştea unei tăceri ce reverberează.”

Andrei Şerban.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%