Anarhie & apocalipsă

Mihnea Blidariu, vocalist şi instrumentist în trupa Luna Amară, a mai publicat două volume de poezie înainte de a scrie acest roman. Influenţat de imaginarul punk, romanul „Playlist pentru sfârşitul lumii“ înlocuieşte anarhia veselă cu apocalipsa morală.

A mai rămas o lună până la impactul fatal al unui asteroid gigantic cu Pământul şi o anarhie morală se declanşează înaintea sfârşitului: „Palatul lui Becali părea o fortăreaţă. Două Hummer-uri la poartă, gorile înarmate peste tot. Se gândi să amâne execuţia, însă îşi aminti de aparatul de fotografiat din geantă.

«Da, clar, n-o să refuze Gigi un interviu despre sfârşitul lumii!» Lăsă armele în maşină şi ascunse cuţitul în husa aparatului. Gorilele se uitară neîncrezătoare, însă şeful se arătă încântat. Totuşi, fu dificil - în biroul aurit rămase şi unul cu o moacă de rugbist crescut la casa de copii. Îl prosti cu o fotografie, «să vadă lumea cine îl protejează pe cel mai credincios român, care sigur va merge în Rai».

Îi puse unul lângă altul, rânjiţi amândoi, scoase aparatul, cuţitul de sub el şi îl lovi pe maimuţoi direct în gât. Becali vru să urle, dar i-o luă înainte cu o statuetă din bronz a Sfântului Gheorghe, aflată pe birou. Trase o ţigară, liniştit, privindu-i pe bodyguarzii din curte cum se zgâiau admirativ la Maybach-ul patronului. «Paştele mă-tii, cu Maybach-ul tău cu tot...», mârâi printre dinţi, în timp ce-l aranja pe cioban în fotoliul lui cu mânere aurite.

«Ia să vedem cum ajungi tu la Doamne-Doamne şi te joci de-a războinicul luminii pe acolo, naţia ta de dobitoc!» Îl ucisese cu acelaşi cuţit, în inimă. Fotografie cadavrul, apoi ieşi calm pe uşă, spunându-le retardaţilor că şeful a dat ordin să nu fie deranjat. După aceea fu din ce în ce mai uşor. Iliescu făcea baie şi nici nu auzi când o strangulă pe nevastă-sa, în hol. Se zbătu îndelung sub apă, privindu-l chinuit, cerşind viaţa. Nu ştia dacă îl omorâse pe Vanghelie, trăsese în el din goana maşinii; pe Simona Sensual însă o călcă, decis, pe o trecere de pietoni din Drumul Taberei. Băsescu şi familia..."

Punkistul moralist

Anarhia care precede apocalipsa se prezintă sub forma unor slashere cu justiţiari în serie şi vedete TV, staruri pop şi politicieni, adică aceia „care fură visurile oamenilor, pe cei care transformă dimineţile în distracţie gălăgioasă şi serile în talk-showuri belicoase".

În alte capitole, perspectiva e melodramatică (o fată închisă de mică în pivniţă şi violată de tatăl ei reuşeşte să scape şi să vadă pentru prima dată lumea câteva minute înaintea impactului fatal) sau... ecodramatică („ultima frunză de pe pământ" meditează amar la destinul frunzelor de „victime colaterale în lupta pentru hârtie, lemn de foc şi construcţii, spaţii pentru exploatări sau noi oraşe"). În general însă, povestirile care alcătuiesc romanul sunt diverse forme de satire: religioase (un actor solicitat să-l joace pe Iisus înviind pe plajă la Mamaia moare împuşcat), politico-erotice (un politician oportunist, amant al transsexualului Naomi, moare şi el împuşcat; Ceauşescu trăieşte în Hawaii, unde are o amantă şi unde pune la cale o insurecţie armată populară) sau sci-fi (Gică Diaconescu, patronul televiziunii Zidul TV, se salvează fugind cu o navetă pe Lună, unde intenţionează să lanseze „prima televiziune futuristă")...

Din păcate, Mihnea Blidariu nu urmăreşte efectele comice ale unor astfel de scenarii demente, ci pe cele morale. Asasinatele sale fictive sunt, de fapt, nişte fantezii justiţiare: autorul (îşi) pedepseşte personajele publice ucigându-le simbolic ca pe nişte păpuşi voodoo. Nu violenţa de bandă desenată japoneză e problema, ci faptul că nonconformismul sfârşeşte într-un ton moralizator. Ceea ce pare a fi simplu joc de-a ficţiunea pulp se dezvăluie a avea substraturi serioase, căci vocea din epilogul cărţii vorbeşte despre „oamenii care fac mai mult rău ca niciodată", despre „răul şi binele care s-au relativizat atât de mult", despre faptul că „nimeni nu mai pune mâna să facă ceva concret, să construiască, să dureze" şi alte asemenea explicaţii şi lamentaţii-clişeu. Epilogul patetic este, de fapt, o compunere naivă despre pierderea demnităţii poporului român, despre nedreptate, sărăcie, ignoranţă, delăsare, laşitate etc., un text admirabil şi chiar înduioşător în intenţia lui de manifest al dezamăgirii şi deznădejdii personale, dar eterogen şi plin de locuri comune, oricum fără calităţi literare şi, mai ales, fără niciun rost în contextul romanului.

Influenţat de imaginarul punk, romanul înlocuieşte anarhia veselă cu apocalipsa morală. E aici o contradicţie în intenţii şi o confuzie a mijloacelor, căci punkul e contestatar fără a ţine lecţii de morală şi fără a propune modele, iar anarhia n-are criterii. Mihnea Blidariu fie n-a gândit prea bine acest roman, fie a vrut o ficţiune cu teză. În ambele cazuri, e ca şi cum ar fi băgat morală în South Park.

Info

Playlist pentru sfârşitul lumii de Mihnea Blidariu

Editura Casa de pariuri literare, 2010