Ambasadorul Franţei, despre tensiunile la Salonul de Carte: „Nu le fac publicitate autorilor absenţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, consideră că nu trebuie să se facă „publicitate“ autorilor români care au decis să nu participe la ediţia din acest an a Salonului de Carte de la Paris, care au fost invitaţi ai Franţei, şi spune că are mai mult respect pentru „interesul general“.

Într-un interviu acordat postului RFI, Philippe Gustin a comentat controversele stârnite de absenţa unor autori români invitaţi la Salonul de Carte de la Paris (22 - 25 martie), subliniind că scriitorii care au decis să nu mai participe la acest eveniment au fost invitaţi ai Franţei.
"Eu sunt mai atent şi am mai mult respect pentru interesul general, pentru ca, printr-o luare de poziţie oarecare, să fac publicitate absenţilor. Prin definiţie, absenţii greşesc întotdeauna. Nu voi spune mai mult, eu unul mă bucur că marea majoritate a autorilor au acceptat. Reamintesc că invitaţia pentru aceşti autori a venit din partea Franţei. Deci cu atât mai rău pentru cei care au refuzat, iar eu nu vreau să le fac publicitate", a mai declarat Philippe Gustin, în emisiunea lui Luca Niculescu de la RFI, transmite Mediafax.
Ambasadorul Franţei la Bucureşti a condamnat şi gestul "de frondă" al grupului de tineri români care, joi seară, la evenimentul de lansare a Salonului de Carte de la Paris, au protestat faţă de actuala conducere a Institutului Cultural Român - organizatorul standului românesc de la eveniment - şi care au fost evacuaţi de forţele de ordine din partea organizatorilor.
"E normal ca într-o democraţie să fie exprimate toate opiniile. Dar asta trebuie să se facă respectându-i pe ceilalţi şi mai ales respectându-i pe cei care reprezintă statul", a declarat Philippe Gustin, care a mai explicat şi că e normal să existe un nivel minim de securitate. "Dar să nu stricăm ceea ce trebuie să fie un eveniment minunat pentru România, pentru relaţiile dintre România şi Franţa şi pentru imaginea României în Franţa", a insistat el.
"În fiecare an există încercări de a folosi Salonul de Carte pentru scopuri politice", mai spune Philippe Gustin.
"Standul României de la Salonul de Carte este unul care e la înăţimea evenimentului. România e invitatul de onoare al acestui Salon, iar onoarea ce îi este făcută trebuie apreciată just. Şi mai ales oportunitatea şi vizibilitatea excepţionale care i se dau României prin acest Salon al Cărţii, un eveniment extrem de important la Paris, în Europa şi în întreaga lume. Este o oportunitate de a-şi schimba imaginea", adaugă diplomatul.
Insistând asupra avantajului de imagine pe care îl oferă Salonul de Carte unei ţări, ambasadorul francez la Bucureşti a dat un exemplu de anul trecut, când Japonia a fost invitat de onoare. Evenimentul, spune diplomatul, a ajutat Japonia să îşi schimbe imaginea, la un an după tragedia de la Fukushima.
Un grup de aproximativ 10 tineri a protestat joi seară, în deschiderea Salonului de Carte de la Paris, eveniment care se va încheia luni şi la care România este ţară invitată de onoare. Aceştia au purtat măşti cu chipurile scriitorilor Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pelşu şi Neagu Djuvara şi au cerut demisia actualei conduceri a Institutului Cultural Român (ICR).
Contactaţi de Mediafax, tinerii care fac parte din grupul numit "ICR OFFF" şi care nu au dorit să îşi dezvăluie identitatea au spus că manifestarea lor din deschiderea Salonului de Carte a fost "un performance".
"Dansul măştilor a fost un moment surpriză programat de «Institutul OFFF» pentru toţi invitaţii. Dincolo de gestul artistic, «ICR OFFF» a marcat astfel absenţa unor mari nume din literatură română contemporană la Salonul Cărţii de la Paris, unde România este ţară invitată de onoare anul acesta", au declarat tinerii.
Scriitorul Andrei Pleşu a confirmat, pe 15 martie, că nu va participa la Salonul de Carte de la Paris şi că a anunţat conducerea instituţiei despre decizia sa încă de acum două luni. "Drumurile în străinătate şi călătoriile mai lungi îmi sunt dozate de medici cu foarte multă rigoare, dar nici nu sunt încântat să colaborez cu ICR-ul în formula lui actuală. I-am anunţat încă de acum două luni că nu particip", a spus Andrei Pleşu pentru Mediafax.
Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a precizat, marţi, într-o scrisoare remisă Mediafax că Andrei Pleşu nu a fost invitat la Salon du Livre de ICR, ci de editura franceză căreia ICR i-a plătit traducerea volumului său şi spune că scriitorul "atacă continuu, fără a se informa".
Printre scriitorii care au anunţat că se retrag de la ediţia din acest an a Salon du Livre se numără Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu.
Totodată, scriitorul Neagru Djuvara a declarat, marţi, că nu va lua parte la Salonul de Carte de la Paris deoarece o întâlnire-dialog cu scriitorul Jean d'Ormesson, "promisă" în cadrul evenimentului de fostul preşedinte al ICR, Horia Roman Patapievici, nu s-a materializat.
De asemenea, scriitoarea Ana Blandiana a declarat, marţi, că nu va reprezenta la Salonul de Carte de la Paris nici Guvernul României, nici Institutul Cultural Român (ICR), ci propriile sale cărţi şi literatura română, care este invitat de onoare al salonului. "Voi fi la Paris ca invitată a Ministerului Culturii Francez şi dintr-o obligaţie firească faţă de editorul meu din Franţa, care îmi lansează volumul de nuvele fantastice ?Les Saisons?, finanţat de el însuşi, fără ajutorul ICR. Nu voi reprezenta la Salonul de Carte nici Guvernul României, nici ICR, ci propriile mele cărţi şi literatura română care este invitat de onoare al salonului", a spus Ana Blandiana.
Salonul Internaţional de Carte de la Paris are o medie de 180.000 de vizitatori pe ediţie. Salonul de Carte reuneşte în fiecare an peste 1.000 de expozanţi din 40 de ţări, 30.000 de profesionişti ai pieţei editoriale internaţionale şi peste 2.000 de autori din toată lumea.
 

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%