Adevăruri de altădată: Un englez autohton
0E ra în sâmbăta dinspre Duminica Tomei, pe cheiul portului Constanţa. Din larg se apropia de radă un mare vas de călători italian „Aventino“, în care ar fi putut intra elementele unei noi colonizări.
În mijlocul descărcăturii uriaşe de Olio Sasso şi de „aranci" calabreze, din pântecele vast al vaporului nu se scoborî decât un călător: un englez blond-roşcovan, în costum cadrilat, cu bască, cu monoclu şi, mai ales, cu o imperturbabilă flegmă şi siguranţă de om ce e la el acasă la Londra ca şi la Sidney, la Bombay ca şi la Cap-Town sau Singapor.
A doua zi, în personalul de Bucureşti, Englezul se nimeri în compartimentul meu, unde, cu cel mai autentic accent londonez, se prezintă: Dinu Nicodim.
Căci Englezul acesta atletic, sportiv, blond-roşcovan, cadrilat, monoclat, spălat şi călcat la Londra, distins, flegmatic, lent, ceremonios, protocolar, cu o elocuţiune exotică cu vocalele nazalizate, cu silabele prelungite, ca şi cum cuvintele n'ar veni direct ci s'ar lăsa traduse din altă limbă, acest Englez, care în Duminica Floriilor plecase la Londra şi acum, după două săptămâni apărea într'un vapor italian ce venea de la Cairo, pe cheiul Constanţei, nu era decât un compatriot al nostru, răspândit şi preţuit în societatea bucureşteană, iar pentru cunoscătorii scrisului românesc autorul „Lupilor", adică al unei cărţi de proză somptuoasă şi ritmică, inegală, originală, cu vigoare de viziune plastică, scrisă într'o limbă românească autentică, uneori rurală, pură, alteori arhaică, umflată de sevă şi savoare. Un scriitor de talent autocton incontestabil şi de mari posibilităţi artistice, o personalitate curioasă şi originală asupra căreia aş dori să arunc lumina simpatiei şi înţelegerii pentru a-i înlesni, de se poate, concursul de împrejurări, de care are nevoie orice talent în afirmarea autorităţii sale asupra publicului.
(articol publicat de Eugen Lovinescu în „Adevărul", 1935)