60 de ani de la moartea lui Albert Einstein. Cele mai interesante cugetări ale marelui savant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Albert Einstein

Pe 18 aprilie 1955, în urmă cu fix 60 de ani, se stingea din viaţă unul dintre cele mai mari genii din istoria omenirii.

Albert Einstein, omul de numele căruia se leagă cele mai importante realizări ale minţii umane în ceea ce priveşte concepţiile asupra Universului, a murit la Spitalul din Princeton din cauza unui anevrism abdominal aortic. Conform dorinţei sale, trupul i-a fost incinerat, iar cenuşa a fost împrăştiată în secret peste apele unui râu din New Jersey.

În afara realizărilor sale din domeniul ştiinţei, Einstein a lăsat în urmă şi o serie de cugetări sclipitoare, din care vă prezentăm, mai jos, o selecţie:

1. Două lucruri sunt infinite: Universul şi prostia umană; nu sunt foarte sigur în privinţa Universului.

2. Dacă nu poţi să-i explici unui copil de şase ani, înseamnă că nu ai înţeles nici tu.

3. Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol.

4. Cel ce spune că e imposibil nu ar trebui să-l împiedice pe cel ce nu crede aşa ceva.

5. Ceea ce mă interesează cu adevărat este dacă Dumnezeu a avut de ales când a creat lumea.

6. Când stai cu o fată drăguţă două ore, e ca şi cum ar fi două minute, iar când stai deasupra unui cuptor încins două minute, e ca şi cum ar fi două ore. Asta este relativitatea.

7. Educaţia este ceea ce rămâne după ce ai uitat ceea ce ai învăţat la şcoală.

8. Realitatea este o iluzie, dar una foarte persistentă.

9. Toţi suntem genii, dar dacă judecăm un peşte după abilitatea sa de a se urca în copaci, el va trăi toată viaţa cu impresia că nu este deştept.

10. Unii bărbaţi se străduiesc toată viaţa să înţeleagă o femeie. Alţii se ocupă de lucruri mai uşoare, cum ar fi teoria relativităţii

* Înainte să moară, Einstein a rostit ultimele cuvinte, dar asistenta care îl îngrijea nu cunoştea limba germană.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete