10 ani fără actorul Ştefan Iordache. Astăzi, Regele Scamator ar fi implinit 77 de ani VIDEO

Stefan Iordache ar fi împlinit pe 3 februarie, 77 de ani, fiind născut in 1941, în Calafat, judeţul Dolj. În 2018, pe 14 septembrie, se împlinesc 10 ani de la moartea marelui actor. A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil rolurile Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea şi Barrymore. A jucat şi în film, a avut  o îndelungată colaborare cu Teatrul Naţional Radiofonic şi Teatrul Naţional de Televiziune.

Text de George Banu

Video: Ionut Teianu

publicat in volumul  Regele Scamator,  de Ludmila Patlanjoglu, Editura Nemira

Ştefan Iordache posed portretul marelui actor. Asemeni lui Gérard Philipe sau Maria Casarès, lui Zbigniew Cybulski sau Vladimir Vîsoţki. Între ei, ca între poeţi, dincolo de texte şi roluri, înrudiri, se descoperă şi se constituie familii.

Marele actor nu evoluează, ci se relevă. Dacă am dispune de înregistrări, indiscutabil că ameliorări sau modificări tehnice ar deveni vizibile, detalii pe care, însă, memoria le ignoră pentru a nu reţine decât esenţialul. Esenţial ce, la Iordache, nu s-a transformat. El se prezintă de la început ca purtător al unei lumi, prizonier şi explorator al ei. Timpul i-a adăugat, poate, o densitate, absentă iniţial, sau i-a adus acea aură ce-i acompaniază, azi, apariţiile... dar identitatea e aceeaşi. Forţa marelui actor rezidă în imobilitate. Şi singurul risc e acela al epuizării... dar nicidecum al schimbării. El nu interpretează, ci dialoghează cu fiinţele fictive moştenite de scenă. Astfel, pentru o perioadă de câteva decenii, relaţia se inversează: actorul rămâne, şi rolurile trec. Apoi, în ciclul lung al teatrului, din nou, actorul dispare şi rolurile îşi iau revanşa. Marele actor e un autor, dar un autor a cărui lume e indisociabilă de prezenţa-i fizică. Atunci când, în Africa, un bătrân moare, o bibliotecă arde – spune un proverb. Cu această conştiinţă trebuie privit orice mare actor... El nu lasă o amprentă definitivă decât în sufletul martorilor.

Un mare actor, pe scenă, îşi joacă biografia reală. Acolo Iordache şi-a mărturisit angoasa şi şi-a exprimat violenţa, acolo s-a confruntat cu disperarea şi s-a putut elibera prin joc, acolo l-am cunoscut. Altundeva, marele actor nu este el însuşi. Chiar dacă o poate crede.

Pentru actorii-interpreţi, scena e un loc al iluziei de viaţă, pentru marele actor, e însuşi adevărul vieţii. El răscumpără teatrul de vinovăţia falsului şi de înşelăciunea dublului. Aceasta, cu riscul de a se constitui în planetă izolată, acolo unde regizorul încearcă să formeze constelaţii. El iluminează. Marele actor, orice joacă, atrage neîncetat privirea sălii. El nu se dizolvă într-o comunitate. Destinul său se numeşte însingurare, însingurare de poet. Pe Iordache, pe o scenă, nu l-am văzut decât singur. Faţă în faţă cu sine însuşi. (Text de George Banu, publicat in Regele Scamator,  de Ludmila Patlanjoglu, Editura Nemira)