Cine sunt laureaţii Premiului Nobel pentru Medicină din 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Nobel din Stockholm prezintă toţi laureaţii începând cu anul 1901, până în prezent

Cercetătorii Bruce Beutler (SUA), Jules Hoffmann (Luxemburg) şi Ralph Steinman (Canada) au fost recompensaţi, luni, cu premiul Nobel pentru medicină pe 2011, în valoare de peste 1.110.000 de euro, echivalentul a zece milioane de coroane suedeze.

Cei trei savanţi au fost recompensaţi pentru cercetările lor din domeniul sistemului imunitar.

"Laureaţii premiilor Nobel din acest an au revoluţionat felul în care noi înţelegem funcţionarea sistemului imunitar, descoperind principiile cheie ale activării acestuia", se afirmă în comunicatul emis de comitetul Nobel.

"Bruce Beutler şi Jules Hoffman împart jumătate din premiu, pentru lucrările lor asupra sistemului imunitar înnăscut (moştenit). Ralpf Steinman a fost premiat pentru lucrările sale asupra sistemului imunitar dobândit (în timpul vieţii)", precizează acelaşi comunicat, citat de AFP..

Bruce Beutler şi Jules Hoffmann au descoperit proteinele receptoare care recunosc microorganismele pătrunse în corp şi activează sistemul imunitar înnăscut, considerat primul pas făcut de reacţia imunitară a corpului.

Ralph Steinman a descoperit celulele dendritice din sistemul imunitar şi a descris capacitatea lor unică de a activa şi regla imunitatea dobândită, considerată ultima etapă a reacţiei imunitare, în cadrul căreia microorganismele sunt înlăturate din organism, se explică în comunicatul emis de comitetul Nobel.

Bruce A. Beutler s-a născut în 1957, în oraşul american Chicago. Este absolvent al Universităţii din Chicago şi a lucrat ca cercetător la Rockefeller University din New York şi la University of Texas din Dallas, unde a descoperit receptorii lipopolizaharide (LPS). Din anul 2000, el este profesor de genetică şi imunologie la The Scripps Research Institute din La Jolla.

Jules A. Hoffmann s-a născut în oraşul Echternach din Luxemburg, în 1941. A studiat la Universitatea Strasbourg din Franţa, pe care a absolvit-o în 1969. După cursurile postuniversitare la Universitarea Marburg din Germania, s-a întors la Strasbourg, unde s-a concentrat asupra cercetărilor de laborator, din 1974 până în 2009. A fost şi directorul Institute for Molecular Cell Biology din Strasbourg, iar în perioada 2007-2008 a fost preşedintele Academiei naţionale de ştiinţe din Franţa.

Ralph M. Steinman s-a născut în 1943, în oraşul canadian Montreal, unde a studiat biologia şi chimia la Universitatea McGill, iar apoi a urmat cursurile de medicină la Harvard Medical School din Boston, pe care le-a absolvit în 1968. A colaborat cu Rockefeller University din New York începând din anii 1970, fiind profesor de imunologie la această instituţie începând din 1988 şi directorul Centrului pentru Imunologie şi Maladii Imunitare din cadrul aceleiaşi instituţii.

În 2010, premiul Nobel pentru medicină a fost atribuit cercetătorului britanic Robert Edwards, pentru descoperirile sale în domeniul fertilizării in vitro.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare