Centru comercial de 4 hectare - in Parcul Titan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul va mai cuprinde un hotel, un centru de afaceri si Primaria sectorului 3

Primaria sectorului 3 al Capitalei va avea un nou sediu in Parcul Titan, in urma unui parteneriat semnat ieri de primarul Eugen Plesca si reprezentantul unei firme franceze, care a castigat o licitatie organizata in acest sens in luna aprilie. In afara de sediul primariei, ansamblul urbanistic, care va ocupa 12 ha din cele 72 ale parcului, mai cuprinde un hipermarket cu doua etaje, in suprafata de 40.000 de metri patrati, un hotel de trei stele cu opt etaje (300 de locuri), iar in imediata apropiere un cinema multiplex cu sase sali. Ansamblul va mai avea un centru de afaceri langa sediul primariei si opt imobile cu trei etaje, care vor fi folosite ca sedii pentru birouri. Valoarea totala a investitiei se ridica la 90 de milioane de dolari, din care sediul primariei va costa peste cinci milioane. Contractul presupune concesionarea terenului pe 45 de ani, iar lucrarile vor incepe in cel mult sase luni de la semnare. Sediul primariei va trebui realizat in cel mult un an si jumatate. De asemenea, hotelul si centrul de afaceri vor fi finalizate in maximum 12 luni. Birourile, amenajarile si celelalte lucrari vor dura cel mult doi ani. Ambasadorul Frantei, Pierre Menat, ca si prefectul Capitalei, Gabriel Oprea, si secretarul de stat Sergiu Sechelariu, au aratat ca acest contract reprezinta un semnal important care dovedeste faptul ca investitorii straini doresc acum un partener ca Romania. Pe langa sediul de cinci milioane de dolari, primaria de sector va beneficia si de redeventa anuala provenita din concesionarea terenului catre investitor.