Cele mai folosite minciuni la prima întâlnire

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii mint frecvent la prima întâlnire

La prima întâlnire este neapărată nevoie să faci o impresie bună, iar câteva minciuni nevinovate te pot ajuta.

Întrebările cu ajutorul cărora două persoane reuşesc să se cunoască mai bine chiar de la prima întâlnire sunt de multe ori considerate adevărate teste. De aceea, pentru ca prima impresie să fie cât mai bună şi să impresioneze interlocutorul, oamenii apelează la minciuni care ascund mici defecte, scrie „The Huffington Post".

Conform unui studiu recent, femeile mint cu privire la câte kilograme au, vârstă, fizic şi venit, în timp ce bărbaţii nu sunt complet sinceri dacă sunt întrebaţi despre locul de muncă, înălţime, greutate, fizic şi venit salarial.

În condiţiile în care din ce în ce mai multe posibile relaţii încep în mediul online, specialiştii susţin că acestea vor începe, cel mai probabil, cu o minciună.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI