Ceainăria Adevărul – o ceainărie sinestezică
0Joi seară, 30 ianuarie, pe un ger de crăpau pietrele sub piciorul anesteziat, Anticariatul Librăriei Adevărul de pe strada Doamnei şi-a deschis uşile pentru bucureşteni în mirosul îmbietor al infuziei de fructe exotice, cu ocazia lansării Ceainăriei Adevărul. Cum am intrat în subsol, iarna prăvălită peste Bucureşti, nu mai reuşise să mă urmărească.
Ce s-ar putea ascunde în subsolul unui anticariat ? Mulţi dintre noi am spune, teancuri de cărţi învechite, rafturi prăfuite, enigme şi câte şi mai câte. Ei bine, Adevărul, că de aceea este Adevărul, nu a lăsat nimic din acestea să populeze acest subsol, dându-i destinaţia surpriză a unei ceainării, surpriză care nu putea fi valorificată fără un eveniment pe măsură.
Pentru că Adevărul, ca şi anticariatul, presupun cultură, informaţie, spectacol, evenimentul de deschidere la care am participat a fost un spectacol în care cultura a adus aroma de ceai prin intermediul cvartetului de coarde reprezentat de tinerele de la ”4 for music”, într-un recital de caffe-uri, tango-uri şi acorduri de vals. Şi ceaiul a sosit pe ritmul valsului nr.2 al lui Dmitri Shostakovich : plutire şi iarăşi plutire. Trebuie să mărturisesc că m-am oprit pentru o clipă, am privit în jurul meu şi am şoptit către sine: Iată cum arătă o ceaşcă de ceai sorbită în penumbra acestui subsol-ceainărie , în sunetul unei muzici discrete, a unei atmosfere boeme şi a atâtor şoptiri peste mese între suflete care se caută ca în valsul lui Shostakovich.
Ceea ce oferea o notă cosmopolită evenimentului era însuşi publicul, aşezat în subsolul intim pe scaune cu jilţ, la mese joase pe care poposeau aburinde ceainice colorate, turtă dulce şi cărţi vechi.
Penumbra plină de sunet a fost îmbălsămată de prezenţa lirică adusă de actorul Cătălin Mirea interferând cu muzica, şoptindu-ne parcă acel mister al poeziei lui Miron Radu Paraschivescu, poetul clarobscurului.
Aromele de ceai s-au întretăiat cu aromele poeziei moderne şi cu desenele tinerei artiste Ami Totorean, expuse pe peretele scării ce duce spre ceainărie, fabuloasele desene, adevăratele gazde ale evenimentului.
Muzica ţi se lipeşte undeva în străfundul fiinţei şi brusc trăieşti revelaţia reală a evenimentului.
Un eveniment consumat cu voluptate, cu conştiinţa unui act de cultură, dar mai cu seamă cu sentimentul vechiului care se prelungeşte în viitor, oameni privindu-se profund printre aburii ceaiului cald, într-o lume a aromelor şi a cărţilor vechi. .
La plecare, am dat nas în nas cu poetul Ioan Groşan, care purta o discuţie aprinsă pe treptele ceainăriei împreună cu doi tineri. Mi-am aplecat urechea pentru o clipă: se vorbea despre discriminarea fumătorilor şi despre stocul epuizat al cărţilor domniei sale.
La finalul serii, valsând cu paşi grăbiţi şi glas domol, m-am trezit repetând în aerul crud al nopţii de iarnă bucureşteană , versurile poetului Miron Radu Paraschivescu, pe care actorul Cătălin Mirea le–a rostit ca ultim cadou:
„Vârtejul stârnit dintr-un vis/ Nu poţi să-l opreşti niciodată”.
A consemnat Oana Avramescu - unul dintre invitaţii la eveniment