Ce cantitate de alcool sporeşte creativitatea: „Berea care rezolvă toate problemele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prea multă bere ne poate conduce spre decizii proaste, dar cantitatea potrivită de alcool sporeşte creativitatea. Pornind de la această idee, danezii au lansat pe piaţă „Berea care rezolvă toate problemele”.

„Berea care rezolvă problemele” a fost creată de agenţia de marketing CP=B din Copenhaga în colaborare cu berăria locală Rocker, scrie „Daily Mail”. Ideea din spatele invenţiei a fost constuită pe baza unui nou studiu, realizat la Universitatea Illinois din Chicago, conform căruia creativitatea unui om îşi atinge apogeul când acesta are o alcoolemie de 0,075%. 

Sticla de culoare neagră este gradată cu indicatori pentru greutate corporală, astfel încât fiecare persoană poate consuma măsura potrivită. 

„Berea are un gust amărui rafinat şi revigorant, iar indicatorul de pe sticlă te ajută să bei cantitatea potrivită pentru sporirea gândirii creative. O cantitate prea mare de alcool va avea, probabil, efectul opus”, au declarat reprezentanţii companiei producătoare.

Mathias Birkvad, directorul agenţiei de marketing CP+B, a declarat că, de obicei, cele mai bune idei i-au venit în timp ce stătea la o bere cu colegii de la birou, nu când se afla la locul de muncă. „Ca agenţie, credem că gândirea creativă poate rezolva orice problemă, aşa că am vrut să ducem această idee mai departe şi să facem ceva bun”, a declarat Birkvad. 

Citeşte şi:

Care sunt subiectele de discuţie preferate ale femeilor atunci cand ies „la o bere”

Calculator de alcool, numai bun pentru Sărbători: bei ca rusul sau ca englezul?

Nouă lucruri pe care nu le ştiai până săptămâna trecută

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro