Cât de francofoni mai sunt românii?

Hexagonul sărbătoreşte astăzi ziua naţională, dar şi 40 de ani de francofonie în lume. Ce importanţă mai acordă românii culturii franceze? Sub asaltul producţiilor muzicale şi cinematografice ce poartă amprenta limbii engleze, tot mai multe voci se întreabă ce rost mai are francofonia.

„Ideea că românii sunt francofoni mi se pare învechită. Astăzi, când cele mai vândute filme vin de la Holly­wood, când toată lumea fredonează melodii în limba engleză, iar la şcoală se învaţă mai degrabă spaniolă, italiană şi germană, să susţii că poporul român e francofil mi se pare cel puţin deplasat", spune Radu T. (28 de ani). Tânărul crede că aducerea în discuţie a francofoniei româneşti poate avea o explicaţie în măsura în care ne gândim la o expresie pe care a găsit‑o pe un forum: „Francezii ne fac ţigani, noi spunem că suntem francofoni...răzbunare, dulce răzbunare".

Mai citiţi şi:

Bucureşti: Bijuterii manuale, la Institutul Francez

Accesaţi aici, pe Facebook, pagina Institutului Francez

Mai mult, în cercul lui de prieteni, primele expresii franţuzite rostite spontan sunt: „omlette du fromage", cunoscută din desenul animat american „Dexter", „c'est la vie" sau „Qu'est-ce qu'il y a sur le bureau de Pierre?" (Ce se află pe biroul lui Pierre?), din manualul şcolar. „Nici nu trebuie să ştiu mai mult pentru că oricum, când plec în străinătate sau vorbesc cu un străin, mă descurc întotdeauna cu limba engleză", îşi argumentează Radu lipsa de interes faţă de limba franceză. De altfel, „declinul" culturii franceze a ţinut prima pagină în nenumărate publicaţii internaţionale. Un articol controversat, publicat în „The Times Magazine", arată că, deşi bugetul Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa creşte constant de la an la an, puţine creaţii artistice se mai bucură de un succes răsunător în afara graniţelor.

„Moartea culturii franceze"

„Generaţiile mai vechi de scriitori - de la Molière, la Hugo, Balzac, Flaubert până la Proust, Sartre, Camus sau Malraux - se bucurau de atenţia unui public numeros în străinătate, în vreme ce, din 1985 până astăzi, Franţa a avut doar trei laureaţi la premiul Nobel pentru literatură", explica Morrison „moartea culturii franceze". „Dacă acum un secol Franţa scria regulile în arta cinematografică, cu regizori ca François Truffaut sau Jean-Luc Godard, astăzi, filmele americane ocupă aproape jumătate din încasările din Franţa", mai arată Morrison.

Mai mult, „casele de licitaţii din Hexagon se pot lăuda cu circa 8% din vânzările publice de artă contemporană, în timp ce în Statele Unite, cu 50% din total, iar Marea Britanie, cu 30%", estima Alain Quemin, cercetător la Universitatea din Marne-La-Vallée, pentru „The Time Magazine". „Şi industria muzicală franceză duce lipsă de compozitori de talia «giganţilor» din secolul al XX-lea precum Debussy, Satie, Ravel sau Milhaud. Interpreţi ca Charles Trenet, Charles Aynavour sau Edith Piaf desfătau o lume întreagă. Astăzi, americanii şi britanicii domină scena pop".

1. Gérard Depardieu, în rolul lui Obelix
2. Regizorul şi producătorul Luc Besson, cunoscut mai ales pentru filmul „The Fifth Element“ 

Mirosul cărţilor franţuzeşti

Totuşi, susţinătorii tezei declinului cultural francez recunosc că „minorităţile ambiţioase creează produse artistice la orice colţ de stradă, făcând din Franţa un bazar multietnic de artă, muzică şi literatură. Creaţiile muzicale africane, asiatice şi latino-americane au mai mult loc pe piaţa din Hexagon decât oriunde în lume, iar producţiile cinematografice din Afganistan, Argentina sau Ungaria îşi găsesc o adevărată piaţă în cinematografele de aici. Autori de toate naţionalităţile sunt traduşi în limba franceză şi vor influenţa în mod inevitabil generaţiile vii­toare de scriitori francezi".

Cultura şi limba franceză au fascinat-o şi pe Sanda-Maria Ardeleanu, prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare" din Suceava şi Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques". „Primele reviste pentru copii pe care părinţii mi le-au pus în mână au fost «Roudoudou», «Riquiqui», «Pif le chien». Au urmat cărţile franţuzeşti pe care, înainte de a le deschide, le miroseam. Mi se părea că scrierile din franceza Hexagonului se distingeau şi prin mirosul lor. Marea literatură rusă am cunoscut-o prin intermediul traducerilor în franceză. Limba franceză mi-a adus, prin urmare, stilul de viaţă, pe care l-am adoptat nu din snobism, ci dintr-o nevoie interioară", mărturiseşte Ardeleanu.

Recensământul francofonilor

Peste 870 de milioane de oameni din întreaga lume fac parte din comunităţi care au adoptat limba franceză şi valorile comune ale Francofoniei: democraţia, solidaritatea, dezvoltarea durabilă. Din aceştia, doar 200 de milioane sunt vorbitori de limba franceză, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).

Ce ne leagă de Franţa

Relaţiile dintre români şi francezi sunt străvechi: în 1396, cavalerii lui Jean Nevers, fiul ducelui de Bourgogne, au luptat împotriva turcilor alături de soldaţii prinţului Valahiei, Mircea cel Bătrân. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, relaţiile franco-române s-au intensificat, în special datorită numeroşilor comercianţi şi intelectuali francezi care au călătorit în Principatele Române. În secolul al XIX-lea, majoritatea studenţilor români îşi făceau studiile la Paris, motiv pentru care, în 1846, au fondat în Cartierul Latin „Societatea studenţilor români la Paris", condusă de Ion Ghica, C.A. Rosetti şi avându-i ca membri pe Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu.

În 1991, România obţine calitatea de observator în cadrul Francofoniei, iar doi ani mai târziu devine membru cu drepturi depline. Din 1994, Bucureştiul găzduieşte sediul Biroului Regional pentru Europa Centrală şi de Est al Agenţiei Universitare a Francofoniei. Zece ani mai târziu, în Bucureşti se instalează Antena Regională a Francofoniei.

3. Ratatouille, filmul care a „spart“ box-office-ul american
4. Teatrul francez a adoptat români de marcă: Matei Vişniec și Eugen Ionesco

Tinerele românce fac din franceză un atu profesional

„România ocupă locul al doilea în Europa, după Germania, în ceea ce priveşte prezenţa culturii franceze", a explicat pentru cititorii „Adevărul" Didier Dutour, ataşat cultural şi director- adjunct al Institutului Francez din Bucureşti. Aproximativ 10.000 de români frecventează centrele culturale franceze din ţară, dintre care aproximativ 5.000 de români sunt înscrişi la Institutul Francez din Bucureşti.

Alţi 1.000 de români studiază sau îşi perfecţionează franceza în cadrul Centrului Cultural Francez din Timişoara, iar restul, în instituţiile şi Alianţele franceze din Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Constanţa, Piteşti sau din Ploieşti.

Viitorul francofoniei

„Nu există un portret-robot al francofonului, oricine îşi poate găsi fărâma sa de francofonie sau de francofilie. Totuşi, marea majoritate a adulţiilor care vor să înveţe sau să-şi perfecţioneze franceza este reprezentată de femei tinere care au obiective foarte pragmatice şi pentru care limba franceză este un atu suplimentar în strategia lor şcolară sau profesională", arată Didier Dutour. „Constatăm că limba franceză permite o mai mare mobilitate internaţională (Belgia, Franţa, Québec) atât la nivel educaţional, cât şi pe piaţa muncii, prin promovare internă sau prin dobândirea unei slujbe în străinătate", explică Dutour avantajele practice ale stăpânirii limbii franceze.

„Comparativ cu 2005- 2006, există mai puţini români care învaţă franceza pentru că vor să emigreze în Québec. Totuşi, tot mai mulţi tineri (elevi, liceeni sau studenţi) doresc să înveţe franceza sau să-şi perfecţioneze competenţele lingvistice pentru a putea studia sau munci ulterior într-o ţară francofonă", ne-a explicat Veronica Cristodorescu, directoare de cursuri a Centrului Cultural Francez din Timişoara.

Dincolo de trecutul şi de prietenia dintre România şi Franţa, „oamenii sunt din ce în ce mai conştienţi că a vorbi mai multe limbi este un lucru indispensabil într-o Europă poliglotă şi, astfel, franceza captează din nou interesul românilor datorită utilităţii sale în viaţa profesională şi cea personală", crede Cristodorescu.

La fel de optimistă în privinţa francofoniei este şi Sanda-Maria Ardeleanu. „Nu îmi este teamă pentru soarta francofoniei, nici în România, nici în altă parte. Se spune că există spaţii care şi-au pierdut francofonia, precum Grecia. Nu cred că asemenea valori se pot pierde. Ele marchează, rămân pentru totdeauna în oameni, în cărţi, în idei, în mentalităţi. Ele doar se transformă, din nevoile şi în interesul oamenilor".