Căscatul ne face mai umani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gestul reprezintă una dintre cele mai contagioase activităţi

De-a lungul timpului s-au născut o serie de teorii care abundă în explicaţii de tot felul, însă niciuna dintre ele nu poate oferi un răspuns clar la întrebarea „De ce căscăm?“ Cotidianul „The Daily Telegraph“ analizează câteva dintre părerile exprimate de antropologi.

O teorie recentă arată că, deşi este unanim considerat un act nepoliticos, căscatul este de fapt un indiciu asupra umanităţii din noi, omul transformându-se din homo sapiens în homo oscitans: neatent la maniere, dar cu o personalitate care atrage.

Semn al schimbării stării de spirit

Căscatul este asociat cu oboseala, plictiseala sau senzaţia de foame. Totodată, unii afirmă că în zilele călduroase avem tendinţa să căscăm mai des decât în cele friguroase, ceea ce naşte speculaţia potrivit căreia căscatul răceşte creierul.

Pe de altă parte, şi când avem febră se întâmplă să căscăm des, iar căscatul repetat poate fi totodată un simptom al diabetului sau al unui atac cerebral. De asemenea, căscatul involuntar se produce înainte să ne întindem în pat, dar dispare odată ce ne aflăm la orizontală. Mai mult, în mod frecvent se întâmplă să căscăm chiar şi după ce ne trezim, când, de fapt, nu suntem deloc obosiţi.

Specialiştii caracterizează acest fenomen ca semn al schimbării stării de spirit, nu ca semn al oboselii, dar şi ca pregătire generală pentru o nouă experienţă mentală. Alte teorii fac legătura între căscat şi sex, sugerând că postura celui care cască este una erotică.

Căscatul rămâne una dintre cele mai contagioase activităţi, fapt care arată nivelul de empatie cu care este înzestrată o persoană şi abilitatea de a înţelege şi de a reacţiona la starea de spirit a celuilalt.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie