Top 10 oraşe în care ai şanse mari să rămâi fără portofel: în ce constă „trucul muştarului” şi unde acţionează hoţii care îl folosesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă ştii cum să te fereşti de hoţii din oraşul tău, hoţii din alte oraşe pot acţiona în moduri diferite şi mult mai elaborate. Uneori, tâlharii lucreză în grupuri şi au tactici bine puse la punct. Iată lista celor zece oraşe unde riscul de a fi jefuit ca turist este considerabil, clasamentul fiind întocmit de TripAdvisor.

În timpul călătoriilor peste hotare, este foarte important ca turiştii să fie atenţi la hoţii de buzunare, mai ales când oraşul vizitat este unul aglomerat. Pentru a-i pune în temă, agenţia turistică TripAdvisor a realizat o listă cu zece oraşe în care vizitatorii au şanse mari să pice în capcana hoţilor de buzunare, pe baza voturilor turiştilor din întreaga lume:

1. Barcelona, Spania

Un comentator TripAdvisor compară jafurile care au loc în metropola cartlană cu fotbalul, fiind o practică deosebit de frecventă. Barcelona a primit peste 7,5 milioane de turişti în 2014, cu toţii vulnerabili în faţa hoţilor de buzunare. Un punct preferat de aceştia din urmă este strada La Rambla, foarte populară în rândul vizitatorilor. 

2. Roma, Italia

Plină de aşezări istorice şi culturale, Roma atrage milioane de turişti an de an. Din păcate, aceştia sunt în pericolul de a pica pradă hoţilor, mai ales când se opresc pentru poze. Coloseumul, de exemplu, este un loc preferat de hoţii care înşfacă telefoanele, camerele şi portofelele turiştilor neatenţi.

3. Praga, Republica Cehă

Cu mulţimile de oameni care umplu străzile an de an, turiştii trebuie să fie foarte atenţi la bunurile personale. 

4. Madrid, Spania

Al doilea oraş spaniol din lista oraşelor în care ai şanse mari să fii jefuit, Madrid este un oraş aflat în continuă mişcare şi mereu aglomerat. Câteva din cele mai periculoase locuri sunt staţiile de metrou, muzeele şi târgul El Rastro.

5. Paris, Franţa

Mulţimile uriaşe de oameni şi aglomeraţia din locuri precum Turnul Eiffel, muzeul Luvru şi staţiile de metrou îi transformă pe turişti în ţinte pentru hoţi.

6. Florenţa, Italia

Dacă te pierzi admirând sculptura lui Michaelangelor, David, ai şanse mari să rămâi fără portofel sau alte bunuri personale. 

7. Buenos Aires, Argentina 

Hoţii de buzunar din acest oraş sunt cunoscuţi pentru „trucul muştarului” cu care îşi distrag victimele. Aceştia picură stropi de muştar pe turişti, astfel încât să arate precum excrementele de pasăre, apoi „pozează” în străinii amabili oferindu-se să îi cureţe.

8. Amsterdam, Olanda

Deşi este cunoscut pentru faptul că este un oraş relaxat şi cu locuitori prietenoşi, acest lucru nu înseamnă că vizitatorii sunt scutiţi de tâlhari. Grupurile de turişti din centrul oraşului atrag hoţii de buzunare. 

9. Atena, Grecia

Atena este plină de monumente şi atracţii turistice, fiind astfel un loc aglomerat, pe placul hoţilor de buzunare.

10. Hanoi, Vietnam

În Cartierul Vechi din capitala Vietnamului se află o mulţime de monumente şi clădiri cu arhitectură fascinantă. Hoţii, însă, sunt mai încântaţi de buzunarele turiştilor uimiţi de frumuseţea locului decât de obiectivele turistice din oraş. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model