Oraşul lui Robespierre

Arras e un oraş care nu se dezvăluie dintrodată. Ceea ce este distrus de oameni, vezi războaiele, e reconstruit de oameni.Oraşe mari, oraşe mici.

Mulţi sunt fascinaţi de marile oraşe. Şi eu. Dar când ajungi într-un oraş mic, cum este Arras, în nordul Franţei, şi trăieşti acolo o jumătate de an, fascinaţia nu mai e fuga „turismului cultural", ci o incredibilă revelaţie progresivă: această cea mai veche aşezare atestată din Franţa oferă spectacolul patrimoniului său religios, istoric, cultural, artistic ca şi cum trecutul abia aşteaptă să încurajeze un prezent posibil pentru locuitorii şi turiştii săi.

Internet, cărţi şi memorie

Când am ajuns prima dată, pentru a preda la Université d'Artois, ştiam numai că Arras e un oraş francez foarte vechi şi că numele său e legat de Adam de la Halle (născut aici pe la 1251, autorul primei opere comice, Le Jeu de Robin et de Marion) şi de cel al truverului Jehan Bodel. Apoi, fireşte, romane ale lui Dumas (d'Artagnan, care avea să devină mareşal al Franţei, şi mai ales vărul său, Charles de Batz, îl vor inspira pe autorul Muschetarilor), Balzac, impresii din pictură, istoria politică şi multe altele, îmi aduceau în memorie o informaţie pe care o crezusem pierdută, inutilă. Un oraş cu vreo cincizeci de mii de locuitori, bine conectat faţă de marile oraşe: Paris, Bruxelles, Londra.

Istorie ascunsă, istorie vizibilă

Trec, într-o zi, pe o străduţă şi văd pe zidul unei case o plăcuţă pe care scrie că De Gaule a stat aici, ca tânăr căpitan în garnizoana Arras în Primul Război Mondial, colonelul său fiind un domn Pétain! Chiar acela! Sau, pe o altă stradă, rue d'Amiens, în altă zi, o altă casă unde o altă placă spune că Verlaine a locuit aici, evident după despărţirea de Rimbaud. Un prieten îmi spune, şi apoi îmi arată, că mai există locul unde se afla bistroul „Le lapin blanc", acum „L'Equinoxe", unde poetul venea regulat pentru a bea absint.

Ca să nu mai zic de Robespierre, născut în Arras, şi de multe alte mari figuri din istoria politică, socială şi culturală a Franţei. Într-o altă zi, cu soare, mă trezesc în Piaţa Victor Hugo, fără să ştiu că este singura piaţă octogonală din Franţa. Se mai păstrează şi acum, în asfalt, marile inele de fier de care erau legate vitele aduse la târg. Un oraş la ţară, s-ar zice!

Celebritatea unică a Arras-ului vine şi din suferinţe şi cicatrici, mărci ale istoriei sale extraordinare. La suprafaţă, cele două pieţe, Grand Place şi Petite Place, cu cele 155 de faţade identice, realizate şi renovate în inconfundabilul gotic flamand al nordului, comunică între ele, străjuite de turn, de unul dintre acele beffrois, semn al vigilenţei în faţa invadatorului.

Teatru, Catedrală  şi Cazinou

Puţini ştiu că Arras e leagănul teatrului francez, căci aici a creat Jean Bodel. Teatrul e o mică bijuterie: locul a fost în vechime un donjon fortificat din secolul al XI-lea, apoi închisoarea comunală pentru ca, în 1785, să fie deschis Teatrul. Se mai păstrează scenotehnica de secol XVIII! Arras e un oraş care nu se dezvăluie dintrodată. Ceea ce este distrus de oameni, vezi războaiele, e reconstruit de oameni. Ei nu lasă nicio parte din istoria şi cultura lor să fie aneantizată de barbariile succesive. Ei, „barbarii" din secolul V, creştinaţi de St.Vaast, figura legendară care patronează, alături de urs, simbol al oraşului,
comunitatea Arras-ului.

Abaţia St. Vaast, Marele Seminar, grădina acestuia sunt locuri care spun despre credinţa celor vechi, dar şi despre voinţa celor de azi de a dezvolta trecutul. În altfel, Cazinoul e o clădire remarcabilă arhitectural. Aici a fost văzut Roberto Benzi, în faţa unei orchestre simfonice: avea opt ani şi dirija în...pantaloni scurţi!

Nu te grăbi!

Între două cursuri de apă, dublu milenarul oraş, conservă şi dezvoltă un patrimoniu extraordinar. Esenţial, un oraş din epoca Luminilor, Arras e un leagăn al culturii şi legendelor, al disputei între subteran şi suprateran. Fiecare stradă te duce, în câţiva metri, fie spre o grădină, spre o statuie, spre un scuar care are istoriile sale. Dacă mergi repede, mergi degeaba. Nu vei vedea ca lumea clădiri în stil Art Déco sau sculpturile faţadelor, vei rata grădini à la française dar şi à l'anglaise, nu vei şti de Jeanne d'Arc, de „regii blestemaţi", de Cyrano de Bergerac şi cavalerul d'Artagnan care au fost împreună la asediul Arrasului, de Vidocq, celebrul aventurier, care stătea în casa vecină cu aceea în care urma să se nască Robespierre şi multe altele.

Cultura Arrasului le păstrează urmele, tot astfel cum colecţiile Muzeului de Artă, mediateca, fondurile de documente, anticariatele, serbările oraşului sau ale regiunii Nord-Pas de Calais. Un oraş mic are avantajul că îi poţi surprinde dimensiunea umană, aceea a locului, a oamenilor, a istoriilor şi legendelor sale şi, mai ales, a dialogului între trecut şi prezent. Şi, mai ales, nu îl poţi uita. Căci nu te grăbeşti şi nici el nu te grăbeşte. Îl poţi înţelege şi, mai ales, e primitor. E special şi unic. Cavalerul d'Artagnan a participat la asediul oraşului Arras

La Arras cu Marian Popescu

Marian Popescu este profesor al Universităţii din Bucureşti, critic de teatru,  expert independent, în ţară şi în străinătate, în Artele spectacolului, Politici culturale şi Literatură, traducător din dramaturgia engleză, editor, cercetător, iniţiator şi organizator de programe culturale. Absolvent al  Facultăţii de Litere din Bucureşti în 1976, a publicat peste o mie trei sute de articole şi studii şi e autor a şase volume despre dramaturgie şi teatru între care şi panorama „Scenele teatrului românesc 1945-2004. De la cenzură la libertate".

Membru fondator al UNITER în 1990, vicepreşedinte executiv (1990-1994). În 1993 a înfiinţat Editura UNITEXT al cărei director onorific este. A fost director al Direcţiei instituţiilor de spectacole din  Ministerul Culturii (1997) şi consilier la Preşedinţia României (1999-2000). Premiul pentru Teatrologie (1991) şi Premiul pentru Critică  (2001) ale UNITER. Decorat cu Ordinul „Steaua României" în grad de Ofiţer (2000).

Nu rataţi!

Place des Heros, unul dintre cele mai vizitate locuri

- Les Places. Cele două pieţe, cea mare şi cea mică, sunt împreună o bijuterie. Simone de Beauvoir era fascinată de acest ansamblu, singurul care a interesat-o vreodată.

- „Les boves", „pivniţe" în dialect picard, te fac să intri în oraşul subteran, plecând din faţa Hotel de Ville. Sunt legate între ele prin galerii: odinioară, unele te-ar fi putut scoate la suprafaţă în casa cine ştie cărui burghez.

- Théâtre d'Arras şi Hotel de Guine se află, practic, faţă în faţă. Cel din urmă e o clădire tot din secolul 18, cu o faţadă în stil gotic. Ambele se află într-o mică piaţetă, cu clădiri vechi, peste care dai, venind dinspre Grande Place, ca din întâmplare.

- Abaţia Saint-Vaast este, de fapt, un complex de clădiri între care şi Mediateca. Vechiul seminar e acum Casa diocezană, cu un interior şi o grădină care merită vizitate.