Oraşul blestemat devenit atracţie turistică. Povestea unui loc celebru datorită vrăjitoarelor, ghinionului şi ruinelor bântuite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oraş din Italia este considerat blestemat, din cauza întâmplărilor ciudate care au loc aici. Aici este organizat în fiecare an un festival special, care atrage turiştii ca un magnet, tocmai datorită superstiţiilor şi poveştilor sinistre despre fantome, vrăjitoare şi copiilor cu malformaţii născuţi pe aceste meleaguri.

Oraşul Colobraro din sudul Italiei are o reputaţie de temut şi unii italieni chiar ezită să îi rostească numele, de teamă că vor avea ghinion dacă fac asta.

Legenda blestemului este la fel de veche ca istoria oraşului. Numele localităţii vine din latinescul „coluber”, care înseamnă şarpe, animal considerat întruchiparea Diavolului. Oraşul a devenit celebru abia în secolul XX, când localnicii au făcut cunoscută povestea unui avocat şi a unei vrăjitoare.

Conform legendei, avocatul Biagio Virgilio era foarte bogat şi un bun profesionist, care nu pierduse niciodată vreun proces, având prin urmare destul de mulţi duşmani. Într-o zi, în timp ce pleda la tribunal, ca să pară mai convingător, a spus în faţa instanţei că dacă ce susţine el nu este adevărat, atunci să se prăbuşească imediat candelabrul din sală. Exact asta s-a întâmplat, iar de atunci orice eveniment negativ din oraş a fost legat de un blestem, care ar fi fost stârnit de arogantul avocat.

Mai târziu, un antropolog a venit în oraş, ca să caute o vrăjitoare ce putea alunga deochiul. Aici a întâlnit-o pe „La Cattre”, o bătrână slabă şi ridată, despre care a susţinut că este vrăjitoarea căutată şi că ea poate face magie neagră. În timpul expediţiei sale, antropologul şi echipa lui au suferit multe accidentări, care au fost puse în seama blestemului, stârnit de data aceasta de bătrâna vrăjitoare.

În timp, legenda a fost alimentată de poveşti despre adunări ale vrăjitoarelor, alunecări de teren inexplicabile, accidente sinistre, ruine bântuite de fantome şi naşteri de copii cu două inimi sau alte anomalii.

Chiar şi poliţiştii din oraş cred în blestem, de aceea nu îi amendează pe şoferii care circulă cu mare viteză prin oraş, de teamă că vor păţi ceva rău, scrie Daily Mail.

Mulţi italieni refuză să pronunţe numele Colobraro, referindu-se la el prin denumirea Acel Oraş, iar alţii se scarpină la organele genitale atunci când îi aud numele, convinşi că prin acest ritual vor ţine la distanţă ghinionul.

Cu toate acestea, mulţi localnici se plâng că sunt discriminaţi şi că lumea se poartă ciudat cu ei, deşi nimic din această legendă nu este adevărat. Stră-strănepoata vrăjitoarei, care se ocupă acum de festivalul din Colobraro, spune că ruda ei era o ţărancă obişnuită, fără nimic malefic, dar că arăta într-adevăr mai ciudat.

Festivalul anual care are loc aici se numeşte Noaptea de Vis din Acel Oraş. Turiştii pot cumpăra diferite amulete pentru protecţie spirituală şi ascultă poveşti despre legende şi vrăjitoare. De asemenea, sunt regizate piese de treatru şi diferite alte spectacole despre exorcizări, vrăjitoare şi blesteme, toate de dragul turiştilor.

Dincolo de aceste superstiţii, Colobraro este un oraş italian foarte frumos, cu o panoramă superbă asupra mării şi străduţe medievale pitoreşti.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort