Jurnal de Nord, ziua 0: „Aici în vârful lumii, la un pas de ghețari, mă gândesc la Petroșani“

Rareș Beșliu, un fotograf îndrăgostit de natură și de viața animalelor, demarează proiectul fotografic La NORD de cuvinte, o paralelă între regiunile arctice și impactul schimbărilor climatice simțit în România. El va pleca într-o serie de expediții în cele mai friguroase zone ale Planetei – Svalbard, Groenlanda, Arhipelagul Arctic Canadian –, iar poveștile și fotografiile sale, strânse sub pălăria Jurnal de Nord, vor fi publicate constant pe pe adevărul.ro și în „Weekend Adevărul“.

ZIUA 0. Duminică, 16 iulie

Am aterizat la 13:30. Pe pistă e doar avionul nostru. Afară e mai cald decât mă așteptam: 14 grade.

Intru cu viteză în aeroportul minuscul, ca să-mi aștept bagajul cu ochii înlăcrimați de speranță, ca la „Surprize, surprize”. Dacă a trecut și de hopul ăsta, ultimul, sunt cu siguranță cel mai norocos. Singura bandă de bagaje e păzită de un urs polar în dimensiune reală. Pe jos sunt stickere cu urme de urs. 

Mă gândesc cum ar fi următoarele 10 zile doar cu aparatura foto, un tricou de schimb, o carte și pernița de avion. Sumbru gând. Mi-aș putea cumpăra câteva haine, dar prețurile din cel mai nordic magazin din lume nu cred că sunt deloc ofertante. Nu-mi termin bine gândurile, că văd valiza portocalie. Ultimul bagaj pe bandă! Zâmbesc larg. Să-nceapă aventura! Autobuzul mă duce direct la hotel. Nu pot să nu remarc inelul șoferului. E cu urși și el. 

Pe geamul hotelului sunt lipite stickere cu gheruțe de urs. Nu fac bine un pas înăuntru, că recepționera îmi face semn să mă descalț la ușă (am citit toate caraghioșeniile despre Svalbard, dar pe asta n-o știam). Mă conformez, iau o pereche de șoșoni și urc în cameră. O cameră incredibil de mică și de modestă pentru prețul exorbitant. Tot peretele drept e colantat cu un urs polar la calitate slabă. Pe pat mă așteaptă un urs mic, din ciocolată albă. 

Longyearbyen mă duce cu gândul la Petroșani. Oriunde mă uit, ceva are legătură cu exploatările miniere. Da, chiar aici în vârful lumii, la un pas de ghețari, unde se studiază schimbările climatice și de unde se pleacă în expediții spre urșii polari. Să mai zică cineva că nu ne-o facem cu mâna noastră. 

Am mâncat bine și apoi am luat la pas cele două străzi principale. Prima întâlnire de wildlife a fost cu presura de iarnă, o pasăre mică, alb-negru, frumoasă foc, dar pe care nu am putut-o fotografia cu obiectivul de plimbare. În schimb, m-am oprit la gâștele-călugărițe, care se plimbau cu bobocii pe o pajiște cu bumbăcăriță. 

Într-o singură zi aici, am înțeles cât de divers e locul și că toate naționalitățile și-au dat întâlnire în Longyearbyen. M-am bucurat mult să-l cunosc pe Adi, un român stabilit aici de multă vreme. Abia aștept să-l revăd în aprilie, când o să-mi fie ghid în noaptea polară. 

Nu am putut să termin turul fără să intru în magazine și să caut disperat inelul cu urși, pe care-l avea șoferul de autobuz. L-am găsit, dar nu aveau mărimea mea. Am aflat că toate bijuteriile sunt făcute de Marina, pe care o găsesc la casa albastră din port. Am încercat întâi să o sun, dar cum nu mi-a răspuns nimeni, am luat-o la pas spre ea. Am dibuit locul, am strigat-o pe Marina la geam și a ieșit mirată, întrebându-mă dacă eu am sunat-o cu număr de România. Am dat din cap, iar ea a râs și mi-a spus că era sigură că e spam, pentru că nu e o țară din care să aibă comenzi. 

Mai aveam un to-do pe lista mea: să fac o poză cu indicatorul de la ieșirea din localitate. Are un urs polar desenat pe el și cred că e cel mai sugestiv loc de aici. Dar nu am reușit să trec de balaurul cu chip de înger care parcă stătea paznic la casa Marinei: chira arctică. Sau pasărea nebună care-ți sare în cap dacă treci pe lângă culcușul ei, iar dacă o enervezi prea tare, te pricopsești și cu-n găinaț de toate zilele, fix în cap. De data asta am scăpat fugind.

Am încheiat ziua cu draperiile bine trase (dar razele astea au un dar să se strecoare prin orice milimetru) și visând la un somn bun, ca înainte de marea zi de mâine. 

Mai multe informații se găsesc pe site-ul www.lanord.ro și pe www.raresbesliu.com