FOTO Care sunt cele mai frumoase oraşe din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
San Miguel de Allende a primit titlul de „cel mai frumos oraş din lume“

San Miguel de Allende din Mexic ocupă primul loc într-un top al celor mai frumoase oraşe de pe Glob realizat de cititorii revistei „Condé Nast Traveler“.

Renumita revistă de turism „Condé Nast Traveler“ a publicat recent un clasament al celor mai frumoase oraşe de pe mapamond, aferent anului 2013. Selecţia care include 25 de metropole de pe Glob a fost făcută atât din perspectiva atracţiilor turistice, cât şi a ofertelor de cazare şi de divertisment. În mod surprinzător, unele dintre marile oraşe ale Europei, recunoscute ca destinaţii ideale de vacantă, precum Parisul şi Barcelona, nu au intrat în top 10, ele situându-se pe poziţiile 22 şi, respectiv, 24. În schimb, capitala Ungariei, Budapesta, şi oraşul italian Florenţa ocupă, împreună, locul 2 din clasament. Primul loc a revenit oraşului San Miguel de Allende din Mexic.

Selecţia de anul acesta a fost cea mai populară de până acum, având în vedere că aproximativ 1,3 milioane de cititori şi-au exprimat preferinţele votând, pe lângă cel mai frumos oraş din lume, şi cea mai eficientă companie aeriană. La final, a fost realizat şi un top al celor mai frumoase hoteluri de pe mapamond.

Topul celor mai frumoase oraşe din lume:

1. San Miguel de Allende, Mexic

2.= Budapesta, Ungaria

2.= Florenţa, Italia

4. Salzburg, Austria

5.= Charleston, America

5.= San Sebastián, Spania

7. Viena, Austria

8. Roma, Italia

9. Siena, Italia

10. Québec

11.= Cape Town, Africa de Sud

11.= Bruges, Belgia

13. Vancouver, Canada

14. Kyoto, Japonia

15.= Praga, Cehia

15.= Cracovia, Polonia

17.= Victoria, Canada

17.= Sydney, Australia

17.= Santa Fe, New Mexico

20.= Sevilia, Spania

20.= Beirut, Liban

22.= Paris

22.= Melbourne, Australia

24.= Veneţia, Italia

24.= Barcelona, Spania

Topul celor mai eficiente companii aeriene:

1. Singapore Airlines

2. Emirates

3. Virgin Atlantic

4. Etihad Airways

5. Air New Zealand

Topul celor mai frumoase complexe turistice din lume:

1.The Lodge at Kauri Cliffs, situat în Matauri Bay, Noua Zeelandă

2. La Residence, Africa de Sud

3. Singita Sabi Sand, Africa de Sud

4. Bushmans Kloof Wilderness, Africa de Sud

5.Grand Hotel Timeo, Sicilia

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort