Cele mai scumpe clădiri din lume: edificiul religios pentru construcţia căruia s-au cheltuit 100 de miliarde de dolari FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edificii impresionante din toată lumea figurează într-un clasament al celor mai scumpe clădiri, locul fruntaş fiind ocupat de un lăcaş religios.

Cea mai mare moschee din lume, Masjid Al-Haram sau Moscheea Sfântă din Mecca, ocupă prima poziţia într-un top al celor mai scumpe clădiri din lume, cu suma de 100 de miliarde de dolari investită în construcţie. 

Locul de pelerinaj situat în inima Arabiei Saudite acoperă suprafaţa de 356.800 de metri pătraţi. În clasament figurează şi cazinouri, alături de complexuri hoteliere de lux din SUA, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est. 

Prin comparaţie, construcţia hotelului Burj al-Arab, considerat singurul de şapte stele din lume, a costat „numai” 1,5 miliarde de dolari. Probabil că multe alte clădiri ar putea fi incluse în acest clasament, cum este şi Casa Poporului, însă construcţia acesteia nu se ştie cu exactitate cât a costat, proprietatea fiind evaluată în urmă cu câţiva ani la 3 miliarde de euro. 

1. Moscheea Sfântă de la Mecca (Masjid Al-Haram), Arabia Saudită – 100  miliarde de dolari

Cea mai importantă şi mai mare moschee din lume, Masjid Al-Haram este un edificiu religios impresionant, cu spaţii vaste dedicate pelerinilor atât la interior, cât şi la exterior, pe o suprafaţă de 356.800 de metri pătraţi. La acest moment se fac lucrări de extindere care vor fi terminate până în anul 2020, conform publicaţiei Homes and Property.

2. Turnurile Abraj Al-Bait din Mecca, Arabia Saudită – 14.5 miliarde de dolari

Cunoscut şi ca Turnul Ceasului din Mecca, Abraj Al-Bait este a treia cea mai înaltă clădire din lume, cu cel mai mare turn cu ceas din lume. Clădirile au o înălţime de 601 metri şi 120 de etaje.

3. Complexul hotelier World Sentosa, Singapore - 6.5 miliarde de dolari 

Complexul World Sentosa este format din şase hoteluri, două cazinouri, un parc tematic, un parc acvatic şi un acvariu impresionant. 

4. Complexul hotelier Marina Bay Sands, Singapore – 5 miliarde de dolari 

Construit în 2010, complexul include un hotel cu 55 de etaje, cu trei turnuri legate între ele de o terasă care se întinde pe 1 hectar, denumită Sands SkyPark. Pe terasă se află şi o piscină spectaculoasă.

5. Hotel şi cazino Cosmopolitan, Las Vegas, SUA - 3.8 miliarde de dolari 

Hotelul-cazino Cosmopolitan, din Las Vegas, are două turnuri de 184 metri înălţime, 2.995 de camere, restaurant, centre SPA, teatre şi săli de conferinţe.

6. Clădirea One World Trade Centre, Manhattan, SUA – 3.7 miliarde de dolari 

Cu o înălţime de 541 metri, One World Trade Centre a înlocuit Turnurile Gemene (World Trade Center) distruse în urma atentatului terrorist din 11 septembrie 2001. One World Trade Centre este a şasea cea mai înaltă clădire din lume.

7. Hotel Emirates Palace, Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite - 2.97 miliarde de dolari

Hotelul Emirates Palace are peste 100 de cupole care se înalţă până la 80 de metri. Complexul turistic de cinci stele se întinde pe 85 de hectare presărate cu grădini luxuriante.

8. Hotelul Wynn, Las Vegas, SUA – 2.6 miliarde de dolari

Acest hotel-cazino din centrul oraşului Las Vegas se desfăşoară pe o suprafaţă de 87 de hectare şi are 2.716 camere.

9. Complexul hotelier „City of Dreams”, Macao, China – 2.38 miliarde de dolari

Este unul dintre cele mai luxoase hoteluri din regiunea Macao, cu atracţii precum Fântâna cu Bule şi Teatrul Fântânilor Dansatoare.

10. Hotel „The Venetian”, Macao, China - 2.3 miliarde de dolari

Hotelul „The Venetian” din Macao este inspirat de oraşul italian Veneţia şi ocupă impresionanta suprafaţă de 980,000 de metri pătraţi.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală