Băiatul născut cu sindromul vârcolacului refuză tratamentul pentru că este divinizat la el în sat: „Sunt fericit aşa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băiat de 13 ani din Indonezia, Muhammad Raihan, refuză să fie tratat de hirsutism sau de sindromul vârcolacului - afecţiune gentică rară caracterizată de creşterea în exces a părului, inclusiv pe zone ale corpului care în mod normal nu sunt acoperite de păr - pentru că vindecarea ar însemna să nu mai fie considerat zeu în satul natal.

Muhammad are aspectul unui vârcolac, fiind acoperit din cap până în picioare de un strat de păr de aproape opt centimetri, ceea ce îi face pe săteni să-l asemene cu zeul maimuţă Hanuman.

În timp ce unele persoane vin în casa părinţilor săi ca să le binecuvânteze, alţii râd de el şi îi pun tot felul de porecle jignitoare. Muhammed însă nu este deranjat de răutăţi şi se consideră copilul special al divinităţii hinduse. 

"Nu vreau tratament medical pentru că sunt fericit aşa”, a declarat băiatul, conform publicaţiei „Daily Mirror”. Acesta mai are patru fraţi care nu au moştenit afecţiunea genetică rară, dar se consideră într-un fel ales pentru că are parte de atâta atenţie. 

FOTO  Photoland Caters

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne