Volkswagen a fost amendat de autorităţile germane cu 1 miliard euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este prima măsură punitivă serioasă îndreptată împotriva constructorului german pe teritoriu european. Amenda vine de la autorităţile germane şi este în cuantum de 1 miliar euro.

Autorităţile germane, în urma investigaţiilor, au concluzionat că departamentul de dezvoltare motoare a încălcat normele de testare a vehiculelor, rezultând un număr de 10,7 milioane modele afectate. 

Modele echipate cu motorul diesel EA 288 Gen 3 au fost comercializate în Statele Unite ale Americii şi Canada. Vehicule echipate cu motorul EA 189 au fost comercializate la nivel Mondial. Ambele motoare erau echipate cu software care truca rezultatul emisiilor. Vehiculele cu aceste motorizări au fost comercializate de la mijlocul anului 2007 până în 2015.

Analizând probele adunate de procurori, Volkswagen a acceptat amenda şi nu va depune nicio contestaţie. Volkwagen îşi admite vina în scandalul motoarelor diesel, iar odată cu acest episod, ancheta autorităţilor germane în această speţă se încheie.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani