Un mare producător auto decide să îşi concedieze masiv directorii regionali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din 550 de directori, vor pleca 110.

Un mare producător european de autoturisme a decis să reducă numărul posturilor de conducere cu 20% pentru limitarea pierderilor operaţionale, a declarat joi o persoană apropiată situaţiei, transmite Bloomberg.

Grupul italian Fiat va elimina circa 110 din 550 de posturi manageriale în regiune, la brandurile Fiat, Alfa Romeo şi Lancia, a arătat sursa.

Aproximativ 100 din aceste poziţii vor fi eliminate în Italia, iar alte două surse au precizat că restructurarea a început deja din luna iunie.

Un purtător de cuvând al Fiat a refuzat să comenteze. Politicienii şi sindicatele presează Fiat să investească în Italia, iar grupul a anunţat că nu va renunţa la piaţa locală, chiar dacă este pe cale să înregistreze în acest an pierderi de 700 de milioane de euro în Europa.

Directorul general al Fiat, Sergio Marchionne, urmează să se întâlnească sâmbătă cu premierul Mario Monti pentru discutarea planurilor companiei în Italia.

"Este o hemoragie controlată. Am lucrat pentru evitarea conflictelor în companie. Numărul exact al directorilor concediaţi va depinde de decizia pe care Fiat o va lua cu guvernul asupra viitorului plan pentru operaţiunile din Italia", a declarat Roberto Granatelli, un lider sindical din Torino.

Fiat a sistat temporar noile investiţii în Italia, reducând cheltuielile în Europa cu 500 de milioane de euro în acest an, şi a amânat lansarea unor noi modele.
Marchionne nu anticipează ca vânzările europene se se redreseze înainte de 2014 cel mai devreme.

Fiat a anunţat în august că se concentrează pe concedieri temporare în vederea reducerii cheltuielilor pe timp de criză.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete