Kia cee'd, un pas înainte pentru coreeni în clasa compactă
0Chiar dacă oferă o garanţie de şapte ani, nu sunt disponibile decât două motorizări. Modelul coreean nu pare că va impresiona cumpărătorii de Golf, Astra, Focus ori Megane În 2006,
Chiar dacă oferă o garanţie de şapte ani, nu sunt disponibile decât două motorizări. Modelul coreean nu pare că va impresiona cumpărătorii de Golf, Astra, Focus ori Megane
În 2006, conducerea Kia Motors Corporation a declarat că principala piaţă de export a devenit Europa, detronând în acest top America de Nord. Nu ştiu dacă ar trebui să ne bucurăm pentru coreeni, cert este că au luat decizia cam târziu, dacă ne gândim că japonezii ori "fratele", Hyundai, şi-au îndreptat atenţia de foarte mulţi ani spre piaţa europeană.
În prezent, în Europa nu exişti ca producător auto dacă nu ai un model în clasa compactă, ca urmare, este cel mai disputat segment auto al momentului, oferta fiind foarte bogată. În această ligă joacă "veterani" precum Volkswagen Golf sau Toyota Corrola, care se pot lăuda cu o tradiţie de peste 30 de ani şi zeci de milioane de exemplare vândute, dar şi modele ceva mai "tinere", precum Opel Astra, Ford Focus sau Renault Megane. Cum industria auto din Coreea de Sud este în plin avânt, Europa nu putea scăpa din vizorul asiaticilor.
Dacă Hyundai, Kia ori Ssang Yong sunt mărci cunoscute clienţilor europeni mai mult prin modele de teren sau SUV-uri, de câţiva ani coreenii şi-au îndreptat atenţia şi către clasa compactă. Kia a fost prima care a făcut pasul, prin Cerato, un model care nu a reuşit să se impună pe piaţă. Ca să şteargă slaba impresie lăsată clienţilor europeni de Cerato, Kia a lansat la sfârşitul anului trecut modelul Cee'd, cu intenţia declarată de a reuşi în scurt timp să se impună în clasă. Prima "sămânţă" coreeană, pe pământ european, vrea să răstoarne ierarhia în clasa compactă
Coreenii au învăţat din greşelile trecutului, când mai toată lumea îi acuza că produc maşini fiabile, dar extraordinar de anoste, lipsite de acel "ceva" care să atragă clientul.
Prin modelul cee'd, Kia a reuşit să facă un pas înainte din toate punctele de vedere. Primul contact cu maşina nu te "dă pe spate", dar parcă nici nu-ţi vine să exclami "ce model japonez e ăsta". De data aceasta, coreenilor le-a reuşit designul exterior, care parcă nu mai trece aşa uşor neobservat. Liniile caroseriei sunt fluide şi bine îmbinate, iar desenul general al maşinii parcă nu mai arată a fi copiat după modele celebre, europene ori japoneze. Ba chiar se poate vorbi despre originalitate la Kia cee'd, cuvânt care lipsea cu desăvârşire, până acum, din dicţionarul designerilor coreeni. Cârcotaşii pot spune că se regăsesc ceva influenţe de la Toyota Auris şi poate din Fiat Stilo, însă, evident, asta ţine foarte mult de interpretare. Spatele maşinii nu se termină chiar aşa de brusc şi "aplecat" ca la Ford Focus, însă parcă este ceva mai lung decât la Volkswagen Golf sau Opel Astra. De data aceasta, coreenii nu au făcut rabat de la calitate, iar atenţia la detaliu este ca în maşinile europene. Stilul frontal distinctiv, sportiv fără a fi agresiv, reprezintă noua identitate de design a mărcii Kia. Stilul pronunţat al admisiei frontale pare că se prelungesc pe liniile capotei şi stâlpilor montantului A.
Design plăcut, dar care nu iese în evidenţă
Versiunea finală a modelului cee'd a fost dezvoltată de designerii europeni în tunelul aerodinamic de la Namyang Centre în Coreea. Coeficientul aerodinamic este 0,33, valoare ce reuşeşte să surclaseze Volkswagen Golf şi Ford Focus, în timp ce coeficientul la ridicare de 0,01, este cel mai bun din clasă, fapt care asigură maşinii o stabilitate de invidiat, la viteze mari, chiar şi în variantă de echipare fără ESP. Habitaclul maşinii este surprinzător de spaţios, cee'd reuşind să transport confortabil patru adulţi de înălţime medie. Şoferul stă foarte lejer la volan, datorită multiplelor reglaje ale scaunului şi volanului, însă un aport îşi aduce şi desenul planşei de bord, parcă mult mai "aerisită" decât la concurenţii din clasa compactă.
Consola centrală este un element-cheie al designului interior şi poate fi comandată în 5 versiuni de finisare. Desenată asfel încât să dea senzaţia că pluteşte lângă şofer, prezintă echipamente aliniate logic şi este flancată de patru guri de ventilare. Creat special pentru consumatorii europeni, Kia cee'd marchează un punct de cotitură major în istoria mărcii, pentru că este primul autovehicul Kia proiectat şi fabricat în Europa.
Dotări bogate, dar motorizări slabe
Coreenii au investit peste 1 miliard de euro, ceea ce înseamnă nu doar cea mai modernă facilitate de producţie auto de pe continent, ci şi un adevărat tur de forţă al celor 37 de furnizori tradiţionali ai Kia Motors, care şi-au înfiinţat unităţi de producţie în Slovacia. Ce ne deranjează pe noi, ca români, este că ţara aleasă a fost Slovacia, chiar dacă forţă calificată avem, poate mai calificată decât a slovacilor. În fine, asta este altă poveste, să revenim la oile noastre. Kia cee'd în cinci uşi este disponibil în 20 de versiuni, cu 5 motorizări, 3 niveluri de echipare - LX, EX şi TX -, patru concepte de interior, 5 stiluri ale consolei centrale, şapte materiale textile diferite şi 12 culori exterioare. Kia cee'd 1.4 GSL EX MT CLASSIC este dotată cu un propulsor pe benzină de 109 cai putere, care dezvoltă o viteză maximă de 187km/h.
Cam greu de ajuns la această valoare, pentru că de pe la 160 km/h pedala de acceleraţie devine inertă. Producătorul anunţă un consum urban de 7.6 litri, extraurban de 5.2 litri şi mixt de 6.1 litri/100km. Nu am reuşit să obţinem aceste valori pe drumul spre staţiunea Mamaia unde a fost lansată oficial maşina. Însă motoarele nu au fost deloc rodate, ştiut fiind că în primii kilometri parcurşi maşina consumă destul de mult, oricum, peste valorile date de constructor.
Direcţia bună şi suspensiile independente asigură o ţinută de drum foarte bună, iar manevrabilitatea este aproape perfectă pentru o maşină din clasa compactă. Printre dotările variantei de echipare Classic pot fie enumerate oglinzi electrice şi încălzite, proiectoare de ceaţă, computer de bord, tetiere active faţă, scaun şofer reglabil pe înălţime cu suport lombar, centuri faţă cu pretensionare şi limitare de sarcină, EBD+ABS, airbaguri frontale, laterale şi tip cortină, radio cu CD şi mp3, comenzi audio pe volan, mufă USB 2.0, patru boxe, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri electrice faţă, filtru de aer şi aer condiţionat manual, cu torpedou refrigerat. Preţul reprezintă o surpriză destul de plăcută, 11.794 euro fără TVA, adică o valoare finală undeva pe la 14.000 de euro. Din păcate, motorizarea diesel foarte aşteptată 1.6 şi 115 cai putere, disponibilă în Europa, la noi se va comercializa doar în varianta ceva mai slabă, de doar 90 de cai. La această motorizare, 1.6 DSL Comfort 90 CP , Kia cee'd ajunge să coste 14.900 de euro, iar cu tot cu TVA aproape 17.800 de euro.
Un preţ mult prea mare, pentru cât de puţin îţi oferă motorul, care are de tras după el peste 1,4 tone. Prin comparaţie, un Volkswagen Golf în varianta de motorizare 1.9 TDI de 105 cai putere, cu dotări similare şi cutie cu şase rapoarte costă cu 1.200 de euro mai mult, cu TVA inclus. Cam greu de convins, la această diferenţă de bani, cumpărători care să mai aleagă Kia cee'd, cu un motor mai slab şi, unul dintre factorii cei mai importanţi pe piaţa auto din Europa, lipsa acută a imaginii de marcă.
Mai mult ca sigur că grosul vânzărilor în România va fi făcut de varianta de bază, pe benzină, cu motorizarea de 1.400 de centimetri cubi şi 109 cai putere, GSL LX MT, care costă 11.854 de euro, cu TVA, cel mai mic preţ din clasa compactă. Pentru aceşti bani primiţi computer de bord, care afişează distanţa, consumul, viteza, sistem de avertizare pentru uşi deschise, aer condiţionat automat, şase airbaguri, radio CD cu mp3 şi mufă USB şi comenzi audio pe volan. Terenul unde va câştiga Kia cee'd îl reprezintă garanţia de şapte ani sau 150.000 de kilometri parcurşi, ceea ce reprezintă un record în clasa compactă.
Concurenţii Kia cee'd
1. Volkswagen Golf - 14.151 euro
2. Ford Focus - 12.687 euro
3. Opel Astra - 13.450 euro
4. Renault Megane - 13.249 euro
5. Peugeot 307 - 15.333 euro
6. Toyota Auris - 14.689 euro
7. Citroen C4 - 12.898 euro
Preţuri cu TVA