Daunele produse de maşinile înmatriculate în Bulgaria, în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul dosarelor de daună avizate ca urmare a accidentelor rutiere provocate în România de vehicule înmatriculate în Bulgaria a crescut cu 31% în primele şase luni, la aproape 1.800, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

 „Acestea reprezintă 34,6% din numărul total de 5.190 de dosare avizate în primul semestru al acestui ca urmare a accidentelor produse în ţara noastră de vehiculele înmatriculate în UE şi alte state membre ale Sistemului Internaţional Carte Verde", precizează CSA.

Daunele avizate ca urmare a accidentelor produse de vehiculele din Bulgaria sunt în continuă creştere, numărul acestora evoluând pe acelaşi trend puternic ascendent pe care s-a înscris încă de la aderarea României la Uniunea Europeană. În 2010, numărul acestora a fost de 3.155, faţă de doar 204 în 2006.

„Am constatat că sunt persoane păgubite în urma accidentelor provocate de vehicule înmatriculate în străinătate care nu ştiu cui să se adreseze pentru a obţine despăgubirea. De aceea, începând de vineri, 29 iulie, proprietarii de vehicule din România vor putea găsi pe site-ul nostru un set de informaţii utile care explică cui trebuie să se adreseze pentru a obţine despăgubirile în asemenea situaţii" a declarat preşedintele CSA, Angela Toncescu. 

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi