Comentariul săptămânii: Nano n-a mers

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apariţia lui Tata Nano, să ne amintim, a făcut înconjurul planetei. La vremea respectivă părea a fi prima maşină foarte populară de la legendarul Ford T, de la începutul secolului trecut, şi până azi.

Indienii anunţau maşina la un preţ final de numai 2.500 de dolari. Iată că timpul a trecut şi marele succes aşteptat de Ratan Tata nu venit. Nano nu este nici pe departe un succes, ba chiar se pune problema dacă proiectul va fi suspendat.

Prima fabrică de Nano nu s-a mai realizat, fiind alungată de statul indian respectiv. Apoi, după mai multe întârzieri, Nano a ieşi pe piaţă mai spre 3.000 de dolari, preţ de plecare, cu mai mult de 10% în plus faţă de anunţul iniţial. Tehnologiile elaborate special pentru Nano nu au dat toate rezultatele aşteptate, iar unele dintre micuţele buburuze au luat foc.

Dar cel mai grav este faptul că Nano nu a reuşit să devină maşina dezirabilă a celor care se deplasează pe două şi trei roţi. Pentru aceştia, Nano este prea scumpă. Ca unul care am văzut India cu proprii ochi, pe un scuter încape „uşor" o familie cu doi copii! Pe trei roţi eu am văzut şi 10 indieni cocoţaţi! Ori Nano nu poate lua atâtea suflete, pentru simplul motiv că este un automobil închis.

Chiar şi costurile de exploatare sunt de 4-5 ori mai mari decât la scutere, chiar dacă are un consum extrem de mic. Cei care ar avea bani de Nano, preferă un Maruti care pleacă de la 5.000 de dolari.

Astfel, micuţa Tata devine un fel de gadget pe care poţi să-l iei cadou cuiva, just for fun. În loc de 250.000 de unităţi vândute anual, acum sunt puţin peste 10.000 de unităţi, la o rată care ajunge doar la câteva sute de bucăţi pe lună! Indienii preferă mai degrabă Logan, devenit un up-market propus în zona de indieni aşezaţi, cu stare şi destui bani pentru a avea şofer personal. Da, pe Logan! ;

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!