Citadina se reinventează, şi devine premium

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Audi, Citroen, Nissan şi Mini dau o nouă imagine despre cum ar trebui să arate maşinile de oraş, la Salonul Auto de la Geneva. 

Cu siguranţă, Audi A1 nu este o noutate absolută. Constructorul german a încercat încă de acum zece ani să scoată pe piaţă o maşină destinată traficului urban şi în acelaşi timp luxoasă. De ce lansează Audi modelul A1 tocmai acum? „Pentru că în cele mai mari 60 de aglomerări urbane din lume, trăiesc 600 de milioane de oameni, iar cifra creşte continuu”, a declarat Rupert Stadler, directorul Audi. Pentru aceşti clienţi, Audi scoate pe piaţă o astfel de maşină, ce nu consumă mai mult de cinci litri la suta de kilometric, şi ale cărei noxe nu depăşesc 100 de grame de dioxid de carbon pe kilometru.

Potrivit estimărilor directorului Audi, segmentul maşinilor cu o lungime mai mică de patru metri (cazul Audi A1) ar urma să se dubleze până în 2015, pentru a ajunge să reprezinte 20% din producţia mondială de automobile. Cel mai probabil, creşterea se va face pe fondul scăderii interesului clienţilor pentru maşinile mari. Această tendinţă, de scădere a vânzărilor de SUV-uri, a început în 2008, odată cu criza financiară.

Preţul de pornire al maşinii, care se va lansa din toamnă şi în România, este de circa 16.000 de euro. Precum Mini, pe care o va concura direct, maşina celor de la Audi propune o serie de accesorii personalizate, o cutie de viteze cu şapte rapoarte şi un sistem de navigaţie performant. Şi dacă e să-l credem pe cuvânt pe Justin Timberlake, cel care a fost prezent la lansarea A1 (fiind imaginea noului model in următorii patru ani), nici sunetul nu se lasă mai prejos. Pentru aceeaşi clienţi urbani a fost creat şi Mini Countryman, în pofida faptului că seamănă cu un crossover. Are doar patru metri lungime, patru locuri şi patru uşi. Iar coincidenţa este totală, fiind a patra generaţie de Mini. Noua apariţie propune accesorii inedite la bord, precum este un webradio (radio cu conexiune la internet).

Precum Mini, Nissan va lansa pe piaţă, în câteva luni, un crossover urban, botezat Juke. El are însă o misiune dificilă, aceea de a fi atractiv atât în Europa, cât şi în Statele Unite şi Japonia. Cât despre Citroen, constructorul francez a prezentat la Geneva modelul DS3, bazat pe C3. Dealtfel, DS3 inaugurează o nouă gama premium pentru Citroen, ce va fi completată, din 2011, cu un model cu propulsie hibridă diesel-electric.


Mai multe pentru tine:
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Noi dezvăluiri în dosarul lui Călin Georgescu. De la ce a pornit ancheta procurorilor Parchetului General
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Noua platformă digitală a Casei de Asigurări de Sănătate va fi lansată la finalul acestui an. Anunțul ministrului Sănătății