Zi importantă pentru Maria Şarapova. Rusoaica aşteaptă cu sufletul la gură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria Şarapova a trecut în turul al doilea al turneului de la Roma, asigurându/şi totodată prezenţa în calificări la Wimbledon.

Maria Şarapova, locul 211 WTA, revenită în competiţii în luna aprilie după suspendarea pentru dopaj, a acces în turul doi al turneului de la Roma, după ce s-a impus cu 6-4, 6-2 în faţa sportivei americane Christina McHale, numărul 58 mondial. Ca urmare a acestui rezultat, Şarapova şi-a asigurat prezenţa la turneul de la Wimbledon pe tabloul calificărilor, iar dacă va ajunge în semifinale în Italia va juca direct pe tabloul principal la competiţia de Grand Slam. Şarapova a primit un wild card la turneul de categorie Premier 5 de la Roma, iar ca urmare a victoriei de luni va ajunge în top 200 WTA.

În turul doi, Maria Şarapova o va întâlni pe croata Mirjana Lucici-Baroni, numărul 22 mondial şi favorită 16. Cele două au mai fost adversare săptămâna trecută, în primul tur la Madrid, când învingătoare a fost Şarapova.

Potrivit BBC, Maria Şarapova va afla azi dacă va primi un wild card pentru turneul de Grand Slam de la Roland Garros, care va începe la 28 mai.

Dacă în această săptămână Şarapova nu va ajunge în semifinale la Roma, comitetul de acordare a wild card-urilor pentru Wimbledon, care se va reuni la 20 iunie, va trebui să decidă dacă o va lăsa pe rusoaică în calificări sau îi va da un wild card pentru tabloul principal.

Calificările de la Wimbledon vor avea loc în perioada 26-29 iunie.

Luna trecută, Şarapova a ajuns până în semifinale la Stuttgart, iar săptămâna trecută ea a fost eliminată în turul doi la Madrid. 

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model