Zi de instrucţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua a câştigat cu 3-0 partida cu UTA, speculând într-o manieră italiană naivităţile apărării arădene.Campioana a demonstrat duminică, la Arad, că numeroasele meciuri disputate în

Steaua a câştigat cu 3-0 partida cu UTA, speculând într-o manieră italiană naivităţile apărării arădene.
Campioana a demonstrat duminică, la Arad, că numeroasele meciuri disputate în cupele europene au lăsat urme în exprimarea echipei. "Steaua a avut patru ocazii şi a înscris trei goluri", a declarat după meci antrenorul "Bătrânei Doamne", Marius Lăcătuş. Chiar dacă UTA a jucat curajos, reuşind să-şi creeze câteva mari ocazii de gol, gazdele au fost puse fără milă la punct de pragmatismul şi experienţa Stelei. După un sfert de oră dominat de arădeni, Cristocea a deschis scorul pentru bucureşteni. UTA a răbufnit iarăşi, dar urmarea a fost un nou gol în poarta lui Daniel Tudor, autor Dică. În repriza secundă, elevii lui Lăcătuş au forţat, au ratat două ocazii uriaşe, pentru a se vedea din nou pedepsiţi de acelaşi Dică. Cei 7.000 de fani arădeni care au înfruntat ploaia au avut totuşi puterea să-şi aplaude favoriţii. În urmă cu trei luni, UTA pierdea la scor de neprezentare meciuri în Divizia B. Duminică, în loc să se gândească la debutul în Liga a treia, arădenii au înfruntat campioana. Până şi vulcanicul Lăcătuş a înţeles că nu se putea mai mult. "Este dureros să pierzi cu 0-3, dar asta este diferenţa de valoare dintre jucători. Diferenţa de valoare se vede şi prin faptul că unii joacă să se califice în Liga Campionilor, iar ceilalţi, la evitarea retrogradării", a precizat tehnicianul arădenilor. Singurele emoţii ale steliştilor au fost provocate de accidentarea fundaşului Dorin Goian, care nu a mai putut juca ultimul sfert de oră al partidei.

Carlos, fluierat de arădeni
Portarul Stelei, Carlos Fernandes, a fost primit cu huiduieli de publicul arădean care l-a apostrofat pe portughez de fiecare dată când atingea mingea. "Oli, scapă de Carlos!", au scandat, la un moment dat, fanii. Portarul lusitan se află sub o presiune sporită la Steaua, după ce a primit din nou un gol uşor în partida de la Liege, fiind mustrat de finanţatorul Gigi Becali. Se pare că oficialii stelişti se gândesc deja la aducerea unui portar care să facă faţă rigorilor din Liga Campionilor.

UTA STEAUA 0-3 (0-2)
Au marcat: Cristocea ('19), Dică ('33, '66)
UTA: D. Tudor - I. Bălan, Balint, D. Chiriţă, Anca Hidişan (Nădăban 52), Jankovici
(Miroslavlevici 46), Oncică (I. ştefan 69), Simion -

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne