Zenga: "Când m-a dat afară, Gigi mi-a stricat şi cununia civilă!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul saudiţilor de la Al-Nasr, Walter Zenga, a comentat perioada în care a activat la Steaua şi a avut de-a face cu Gigi Becali.

"Mă deranja că spunea despre un jucător că e slab, atunci antrenorul pierde din autoritate în faţa jucătorilor. Patronul bagă bani, are întotdeauna dreptate, dar nu trebuie să vorbească la televizor. După 27 de etape, Gigi m-a dat afară, mi-a stricat şi cununia civilă. Am trecut peste tot, peste noroaie, zăpadă cu Villareal şi m-a dat afară", a declarat Zenga la Sport.ro.

"Fără Gino Iorgulescu n-aş fi ajuns niciodată în România. El mi-a fost naşul de botez în antrenorat. Prima dată l-am refuzat, pentru că nu am avut permis de muncă, iar a doua oară, după ce Oli a plecat la Steaua, cu FC Naţional calificată în UEFA, am venit. În acel sezon am jucat cu Naţional 6 meciuri în UEFA şi atunci nu era sistemul grupelor. Acum mă doare inima să văd ce se întâmplă la Naţional", a mai spus Zenga, amintindu-şi de venirea sa în România.

"Mă întorsesem în Italia, dar după ce a plecat Piţi de la Steaua, am fost sunat şi m-am întos imediat. Echipe ca Steaua, Dinamo sau Rapid nu se refuză. La fel ca Inter, Milan sau Juventus în Italia. Acum s-a mai schimbat puţin treaba, Unirea şi CFR sunt echipe puternice", a completat Zenga.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată