WIMBLEDON: Veteranul Pavel a stat ieri 6 ore pe teren!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi probele de dublu nu sunt îndeobşte în prim-planul turneului de tenis de la Wimbledon, comentatorii competiţiei londoneze nu au putut să nu remarce performanţa cu totul deosebită, probabil unică, reuşită de tenismanul român Andrei Pavel, veteranul concursului, care, la 35 de ani, a stat în teren 6 ore şi 4 minute de joc efectiv, cu o pauză de doar ceva mai mult de 2 ore între două meciuri-maraton.

Căpitanul-nejucător al echipei României de Cupa Davis, care a fost pe tabloul principal şi la simplu, fiind eliminat tot după un meci de 5 seturi, de brazilianul Thiago Alves (6-3, 2-6, 6-1, 2-6, 6-1, după 2 ore şi jumătate), a depăşit vineri toate recordurile de tenacitate.

Mai întâi, a disputat, alături de Horia Tecău, meciul de dublu bărbaţi împotriva americanilor Eric Butorac/Scott Lipsky, pe care românii i-au eliminat în 5 seturi extrem de disputate, cu 15-13 în decisiv.

Durata, una neobişnuită mai ales la Wimbledon, unde iarba face schimburile mult mai scurte, a fost de 4 ore şi 2 minute, numai setul al 5-lea durând cât un meci întreg în condiţii normale - 99 minute.

Apoi, după o scurtă pauză şi o reprogramare, datorată întârzierii din primul joc, Andrei Pavel s-a prezentat pentru meciul de dublu mixt, probă pentru care s-a înscris împreună cu compatrioata lui Monica Niculescu, miza fiind calificarea în optimi. După 2 ore şi 2 minute, Pavel şi Niculescu au învins cu 7-5, 3-6, 6-3 pe Robert Lindstedt (Suedia)-Rennae Stubbs (Australia).

Mai multe pentru tine:
Autoritățile franceze au ordonat spitalelor să fie pregătite, până anul viitor, pentru un posibil conflict militar major în Europa
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
România, fără reprezentant în Serviciul Extern al UE. Victor Ponta: „Noi nu avem ministru de Externe... Doamna Țoiu e ceva funcționar la MAE al Ucrainei”
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Gem de prune. Cum să păstrezi la borcan tot ce e mai bun vara
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste