Wimbledon: Simona Halep - Francesca Schiavone, 6-1, 6-1! Simona merge în turul al treilea după un joc superb

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona HAlep

Simona Halep, locul 5 WTA, a cedat doar două jocuri în meciul cu Francesca Schiavone, locul 111 WTA, şi s-a calificat în turul al treilea de la Wimbledon.

Victorie facilă pentru Simona Halep care a trecut în două seturi identice ca scor şi durată de Francesca Schiavone, scor 6-1, 6-1, după 66 de minute de joc. 

Halep a încheiat meciul exact la timp, pentru că în ultimul joc începuse să plouă, iar partida putea fi întreruptă.

După această performanţă impresionantă, Halep va juca în turul al treilea cu olandeza Kiki Bertens, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 26, care a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe germana Mona Barthel, locul 68 WTA.

Halep şi Bertens s-au întâlnit de două ori, dar meciurile au avut loc în 2010, când românca a câştigat cu 7-6, 6-2, în sferturi la Torhout (Belgia), şi în 2012, când olandeza s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4, în semiifnale la Fes (Maroc).

Bertens, 24 de ani, este în cel mai bun moment al carierei şi a venit la Wimbleon după o semifinală jucată la precedentul Grand Slam, French Open.

A doua favorită a turneului, spulberată în turul al doilea

Livetext

Simona Halep - Francesca Schiavone 6-1, 6-1. 

Setul al II-lea, 6-1

6-1 Joc, set şi meci Halep. Simona închide partida la ţanc, când ploaia se pornise din nou la Londra. 

5-1 Break Halep, care se apropie de câştigarea partidei. 

INFO: Dacă învinge, Simona va juca în turul al treilea cu Mona Barthel sau Kiki Bertens. 

4-1 Halep, Simona revine de la 0-30 cu patru puncte la rând şi se distanţează din nou. 

3-1 Halep. Schiavone reuşeşte cu greu să câştige primul joc al setului, care apare, la fel ca-n primul set, la 3-0 pentru Simona. 

3-0 Halep, joc la 15 pe serviciu, Simona e în controlul setului. 

2-0 Break Halep, care îşi impune punctul de vedere şi în startul setului secund. Simona pare decisă să încheie conturile rapid. 

1-0 Halep, joc la 15 pe serviciu, început perfect şi în setul al doilea. 

Setul I, 6-1 pentru Halep, după 33 de minute de joc. 

6-1 break şi set Halep

5-1 Halep, după cel mai lung joc, Simona a anulat două mingi de break şi e la un pas de câştigarea primului set. 

4-1 Halep, un nou break pentru Simona, care profită de două duble greşeli ale Francescăi. 

3-1 Halep, Schiavone apare şi ea pe tabelă cu un break. Reuşeşte o scurtă frumoasă şi cere ajutorul publicului. 

INFO. Schiavone are 36 de ani, iar în palmaresul ei figurează triumful la Roland Garros din 2010. 

3-0 Halep, al doilea break pentru Simona, Darren Cahill aplaudă încântat punctul câştigător al jucătoarei sale. 

2-0 Halep, joc la 15 pe serviciu. 

1-0 Break Halep, început perfect pentru Simona. 

Simona Halep şi Francesca Schiavone s-au mai întâlnit o singură dată, în 2013, victorioasă fiind atunci italianca. 

 Învingătoarea va juca în turul al treilea cu tenismena care se impune în meciul dintre Mona Barthel (Germania) şi Kiki Bertens (Belgia). 

Halep a trecut în primul tur de Anna Schmiedlova, din Slovacia, scor 6-4, 6-1. 

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate