WADA și Jannik Sinner, distruși după ce au negociat suspendarea italianului depistat dopat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunțul că Jannik Sinner și WADA au ajuns la un acord prin care italianul de pe locul 1 ATP a fost suspendat doar 3 luni după ce a fost depistat pozitiv a pus pe jar lumea tenisului. Reacțiile continuă să curgă, iar concluzia generală este că felul în care este gestionat acest sport este dezastruos.

Jannik Sinner a scăpat ușor, cu 3 luni de suspendare. Foto X

Cazul liderului mondial nu va mai ajunge pe masa judecătorilor de la TAS, după ce WADA a retras apelul, fiind mulțumită cu pedeapsa acceptată de Jannik Sinner. Însă această negociere a suspendării i-a scos pe mulți din sărite. Rivalul italianului, rusul Daniil Medvedev a avut o reacție acidă: „Sper că de acum înainte toată lumea poate vorbi cu WADA și dacă îți spun «Am găsit asta, sunt 2 ani» tu să răspunzi: «Nu, eu vreau o lună!» (râde). Sper să fie un precedent. Altfel ar fi ciudat”.

”WADA este cea mai coruptă organizație”

Un alt rus, Yevgeny Kafelnikov, câștigător de la Australian Open, Roland Garros și Jocurile Olimpice, s-a arătat extrem de deranjat de cum a fost gestionat cazul de dopaj al lui Jannik Sinner. „WADA este cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat. Chiar nu înțeleg! Dacă ești absolut sigur că de nevinovăția ta (așa cum era înainte, alături de avocații lui), de ce accepți o suspendare de 3 luni? Nu pot să înțeleg! Spune că s-a întâmplat fără ca el să știe... De ce nu a făcut plângere împotriva celui care e responsabil pentru știrbirea reputației lui impecabile? Lasă-mă, naibii, în pace!”, a scris rusul pe rețelele de socializare.

Totul e putred

Nick Kyrgios a revenit cu un nou mesaj pe acest subiect: „Deci, tu ești nevinovat și ni se spune constant că ești nevinovat, dar acum ești suspendat din acest sport? Fă-o să aibă sens! Am primit multe mesaje de la o grămadă de jucători care îmi spun cât de putred e totul. Chiar și de la campioni de Grand Slam”.

Stanislas Wawrinka, triplu campion de Grand Slam, a avut un mesaj scurt pe platforma X.: „Nu mai cred într-un sport curat”. El a primit un răspuns împăciuitor de la la Feliciano Lopez: „Stan, eu mai cred. Este foarte clar că nu a făcut nimic pentru a-și îmbunătăți performanțele, asta este dovedit. își asumă întreaga responsabilitate pentru greșeala altora și, în consecință, suspendarea de 3 luni. O suspendare mai lungă ar fi făcut sportul mai curat? Nu prea cred”.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate