Voina: „Oltchim nu este o echipă invincibilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proaspăt instalat la cârma campioanei României, Radu Voina e circumspect înaintea meciului cu Krim Ljubljana din grupa principală a Ligii Campionilor. Oltchim întâlneşte astăzi fosta echipă a Luminiţei Huţupan, cu care actualul portar al vâlcencelor a câştigat Liga Campionilor în 2003.

Săptămâna agitată a Oltchimului se încheie astăzi cu o partidă-cheie pentru parcursul următor din Liga Campionilor. Va fi un duel al învinselor din prima etapă, vâlcencele cedând la limită partida din deplasare cu Buducnost, scor 23-22, în timp ce Krim Ljubljana a cedat acasă, 31-35, cu Gyor.

Insuccesul din Ligă, dublat de înfrângerea din derby-ul Ligii Naţionale cu Rulmentul Braşov, a provocat un adevărat cutremur în vestiarul Oltchimului, preşedintele grupării din Zăvoi, Ioan Gavrilescu, luând decizia de a-l îndepărta pe croatul Ivica Rimanici şi de a-l aduce pe Radu Voina, selecţionerul naţionalei feminine. Tehnicianul croat a fost revoltat de decizia conducerii: „Este o ruşine modul în care a procedat Oltchim. Nu ştiu de ce am fost demis, echipa era în grafic”, a spus antrenorul.

Oltchim are din nou antrenor-selecţioner

Moda ca antrenorul echipei naţionale să pregătească şi Oltchim Râmnicu Vâlcea se repetă, după „Era Tadici“ venind acum rândul lui Radu Voina să cumuleze cele două funcţii. Noul antrenor din Zăvoi este circumspect în ceea ce priveşte viitorul echipei, precizând după ce a asistat la derby-ul cu Rulmentul că „Oltchim nu este o echipă invincibilă”.

„Să nu vă aşteptaţi la minuni nici în perioada imediat următoare. Ne aşteaptă meciuri dificile şi este drept că un insucces pe propriul teren în Liga Campionilor şi unul în campionat poate duce la ratarea ambelor obiective”, a spus Voina.

Public


Cele 1.000 de bilete puse în vânzare pentru meciul de astăzi s-au epuizat imediat. La partidă vor asista şi 150 de suporteri sloveni.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare