Voina: "Mergem la Podgorica ca la război"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Voina îşi îndeamnă elevele să lupte pe viaţă şi pe moarte în partida de la Podgorica de la Buducnost, care va avea loc duminică. Noul tehnician a spus astăzi, după primul antrenament pe care l-a condus la Vâlcea, că pentru meciul cu echipa muntenegreană "se va forma un comando".

"Buducnost este o echipă puternică. Îşi joacă şansa de calificare şi meciul este unul extrem de dificil. Vom forma un commando pentru meciul cu Buducnost Podgorica. Mergem ca la luptă, conştienţi că putem muri sau ne putem întoarce victorioşi. O a treia variantă de a rămâne la Râmnicu Vâlcea nu avem. Va fi pe viaţă şi pe moarte. Din păcate nu avem la dispoziţie decât două antrenamente, plus meciul de campionat de la Cluj pe care îl vom privi tot ca pe un bun moment de a ne verifica potenţialul. Mizez pe dorinţa fetelor de a demonstra că au valoare de a juca în semifinale. Va fi greu, însă, mă repet. După aceste două meciuri care mai sunt de disputat, trebuie gândită strategia pentru sezonul viitor. Trebuie gândită atent", a spus Voina.

Selecţionerul echipei feminine a României nu a dorit să comenteze perioada petrecută de Anja Andersen la Oltchim şi a precizat că este la curent cu situaţia jucătoarelor indisponibile. "Fiecare cu strategia lui. Eu o folosesc pe a mea, cea românească. A dat şi rezultate, au fost şi eşecuri, dar eu nu-mi schimb metodele. Eu mereu am respectat decizia medicilor. Niciodată nu îmi permit să trec pesta ea, să pun în pericol o handbalistă. Cristina Neagu înţeleg că are o recomandare de a nu face efort o lună, o lună şi jumătate. Vom vedea în ce situaţie exactă este şi Ionela Stanca", a adăugat Voina.

Mai multe pentru tine:
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne