Viitorul, învinsă în primul amical al verii: adversarii au marcat după o fază incredibilă. Hagi a renunţat la un jucător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia din Ovidiu a demarat pregătirile pentru o stagiune în care va reprezenta România în preliminariile Ligii Campionilor.

Campioana se află în cantonament în Turcia, acolo unde a pierdut primul amical al verii, scor 1-2, cu Inter Baku, locul 3 la ultima ediţie a campionatului din Azerbaidjan. 

Scorul a fost deschis de Aliev (24) dintr-un penalty acordat eronat, pentru un fault comis la vreo doi metri în afara careului! Ţucudean a egalat după două minute, însă Zargarov (87) a adus victoria azerilor. 

Viitorul s-a despărţit de Gabi Iancu, omul care a transformat penalty-ul din meciul cu CFR Cluj, decisiv pentru câştigarea titlului. Hagi n-a fost foarte mulţumit de decarul echipei sale pe care l-a folosit mai puţin pe finalul sezonului. În stagiunea recent încheiată, Iancu a adunat 24 de meciuri şi cinci goluri în Liga I pentru Viitorul. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute