VIDEO EXCLUSIV / „Duckadam“ al Emiratelor a câştigat Supercupa pentru Olăroiu şi Rădoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Olăroiu şi Mirel Rădoi au început sezonul cu un meci care s-a desfăşurat după un scenariu scris în Hollywood! Citeşte cum cei doi foşti stelişti au ajuns la al cincilea trofeu cucerit împreună la capătul unui joc halucinant.

Supercupa Emiratelor a oferit un meci palpitant, cum nu s-a mai văzut de mult pe un stadion din Dubai.

Campioana Al-Ain şi deţinătoarea Cupei Preşedintelui, Al-Jazira, s-au aflat la egalitate, 0-0, după expirarea celor 90 de minute.

S-a trecut imediat la executarea loviturilor de departajare, iar ce a urmat a fost de-a dreptul fantastic.

A salvat două „mingi de meci"

După prima serie, ambele formaţii au transformat loviturile de departajare. Apoi, jucătorul lui Oli a înscris pentru 2-1, în timp ce adversarii au ratat.

Cei de la Al-Ain şi-au păstrat avantajul până la a patra serie, când şi ei au ratat de la punctul cu var. Al-Jazira a înscris, egalând scorul la trei.

Incredibil, Al-Ain a irosit şi al cincilea penalty, iar Al-Jazira avea o mână pe trofeu. A fost momentul în care a ieşit la rampă portarul Dawoud, care şi-a salvat echipa cu o paradă de zile mari.

S-a trecut la „moartea subită“, iar aici, ambele formaţii au punctat cu prima lovitură: 4-4.  

Apoi, o nouă ratare pentru Al-Ain şi o nouă „minge de meci", a doua, pentru Al-Jazira, care, însă, s-a lovit de acelaşi Dawoud, care a apărat încă o dată, păstrând scorul egal: 4-4!

După această a doua intervenţie fantastică, goalkeeperul lui Oli, exasperat parcă şi el de ratările colegilor, a decis să tranşeze el situaţia.

A luat mingea şi a transformat, hotărât, al optulea penalty, ducându-şi echipa în avantaj.

Apoi, a trecut din nou în poartă, iar de această dată, n-a mai ghicit colţul, însă a avut noroc: jucătorul lui Al-Jazira a trimis mingea în bară, iar Supercupa în vitrina celor de la Al-Ain!

Rădoi a fost căpitan

Succesul a fost unul special pentru Mirel Rădoi, cel care tocmai şi-a prelungit contractul cu Al-Ain până în 2014, devenind cel mai bine plătit fotbalist român.

În plus, în Supercupă, fostul căpitan al Stelei a purtat banderola, semn că a devenit un veritabil lider şi în vestiarul celor de la Al-Ain.

Pentru Cosmin Olăroiu trofeul cucerit luni seară a fost al 9-lea din carieră şi al cincilea câştigat împreună cu Rădoi.

Ce trofee a câştigat Olăroiu?

2006: Titlul şi Supercupa României cu Steaua

2008: Titlul şi Cupa „Coroanei Prinţului" cu Al-Hilal (Arabia Saudită)

2009: Cupa „Coroanei Prinţului" cu Al-Hilal

2010: Cupa Stelelor Qatar-ului cu Al-Sadd

2011: Cupa României cu Steaua

2012: Titlul şi Supercupa cu Al-Ain (Emirate)

VEZI CUM CUM S-AU EXECUTAT PENALTY-URILE

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete