VIDEO CS U Craiova - AC Milan 0-1: posedaţi de „Diavol“! Prea timizi, oltenii au fost o pradă uşoară pentru italieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenii au intrat pe teren inhibaţi de renumele adversarei şi, în niciun moment, n-au lăsat impresia că îndrăznesc să se gândească la mai mult decât o înfrângere onorabilă împtriva Milanului.

Marele Milan a jucat la Severin! Peste ani, atât le va rămâne în amintirea iubitorilor de fotbal de la acest meci CS U Craiova - AC Milan, fiindcă prestaţia oltenilor a fost una insipidă, fără curaj.

Primele 20 de minute ale partidei au fost lipsite de evenimente notabile, cu o echipă a Craiovei prea emoţionată că a ajuns faţă în faţă cu una dintre cele mai galonate formaţii ale Europei şi cu nişte jucători ai Milanului care s-au încălzit mai greu, fiind la începutul perioadei de pregătiri.

Chiar şi aşa, prima ocazie le-a aparţinut oltenilor după ce Mitriţă a scăpat pe o poziţie centrală, însă nu l-a putut învinge pe Donnarumma, goalkeeper-ul Milanului demonstrând de ce e printre marii portari ai lumii la ora actuală (22).

A fost prima şi singura ocazie a Craiovei din prima repriză.

De aici încolo, italienii au controlat partida, au avut o bară prin Cutrone (26) şi au deschis scorul în minutul 44 prin Ricardo Rodriguez.

Partea secundă a debutat cu ocaziile semnate de Niang (46, 50), dar, per ansamblu, Milan a lăsat senzaţia că nici n-a forţat. Oaspeţii s-au mulţumit să joace în stil italian, la conservarea rezultatului, ceea ce au şi reuşit.

Returul e programat pentru joia viitoare (ora 21.45), însă e clar că şansele Craiovei la calificare ţin de domeniul fantasticului.

CITEŞTE ŞI:

*Milan, superioară şi în declaraţii: răspunsul lui Montella, când a fost întrebat pe cine ar lua de la Craiova

VEZI GOLUL MECIULUI

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire