VIDEO Cele mai tari meciuri Nadal - Federer. Finala din 2008 de la Wimbledon a rămas în istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roger Federer şi Rafael Nadal vor juca duminică în finala Australian Open (ora 10.30, Eurosport). Va fi pentru a noua oară când cei doi titani ai tenisului se vor înfrunta în ultimul act al unui Grand Slam.

Nadal are de partea lui cifrele. A câştigat şase din cele opt finale de Grand Slam. Are 3-0 la meciuri directe la Australian Open, iar per total conduce cu 23 la 11. 

În plus, Nadal a câştigat în 2009 trofeul la Australian Open chiar după o finală cu Federer. 

Însă dincolo de aceste cifre, în spatele celor 34 de partide de până acum este o rivalitate frumoasă a tenisului, care a produs de-a lungul anilor unele dintre cele mai atractive partide. 

Înntr-un top realizat de AusOpen.com, cele mai interesante jocuri au fost în finala Mastersului de la Miami (2005, a câştigat Federer în patru seturi), finala Roland Garros din 2011 (a câştigat Nadal în patru seturi), în finala Wimbledon din 2006 (victorie Federer în patru seturi) şi în finala Australian Open din 2009, câştigată de Nadal în cinci seturi.

Cireaşa de pe tort rămâne însă finala de la Wimbledon, din 2008, unul dintre cele mai frumoase meciuri din istoria tenisului. Federer era neînvins de 41 de partide la Wimbledon şi îl înfrunta pe Nadal pentru al treilea an la rând în finală. Ibericul evoluase însă de la un jucător de zgură la unul performant pe toate suprafeţele şi avea să se impună după o partidă memorabilă. Scor final: 6-4, 6-4, 6-7, 6-7, 9-7 în favoarea ibericului. 

Rezumatul partidei din 2008

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”