Victor Piţurcă: "Dinamo nu are jucători care să ne ajute"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

fotbaliştii să-şi revină", a precizat, îngrijorat, situaţia din lotul "tricolorilor", tehnicianul României. Ultimele accidentări ale lui Goian şi Paraschiv, după meciul pe care Steaua l-a

fotbaliştii să-şi revină", a precizat, îngrijorat, situaţia din lotul "tricolorilor", tehnicianul României. Ultimele accidentări ale lui Goian şi Paraschiv, după meciul pe care Steaua l-a disputat la Arad, l-au făcut pe Piţi să nu convoace decât 20 dintre cei 22 de jucători posibili. "Am renunţat la ideea de a aduce alţii la lot. De la Dinamo nu este nimeni pentru că echipa din ştefan cel Mare nu are în acest moment jucători care să ne ajute", a adăugat antrenorul selecţionatei. Piţurcă a menţionat şi de ce l-a convocat pe Bănel Nicoliţă, chiar dacă acesta nu trece printr-o perioadă foarte bună: "Chiar dacă trece printr-un moment mai nefast din punct de vedere fizic, de jucătorul Stelei aveam nevoie. Nu l-am adus la lot pentru a-l încuraja".

Mutu a lipsit
Toţi jucătorii care au fost convocaţi la prima reprezentativă au fost prezenţi la reunirea de la Casa Fotbalului, mai puţin fotbaliştii Fiorentinei, Bogdan Lobonţ şi Adrian Mutu. Dacă despre primul se ştia că va veni direct la Constanţa, despre cel de-al doilea nu s-a putut da nicio lămurire. Piţurcă nu a putut da decât un răspuns scurt la întrebarea dacă atacantul va veni la Constanţa: "Nu!". "Trebuie să ne străduim să nu mai avem încă o campanie ratată. Ar fi cu adevărat un dezastru", a precizat "vârful" lui şahtior Doneţk, Ciprian Marica. "Sunt probleme de lot şi trebuie să-i vedem pe înlocuitori cum se mişcă. Nume noi nu sunt, ei au fost tot timpul în circuitul echipei naţionale, nu sunt debutanţi", a spus şi Cosmin Contra, care nu a vrut să discute prea mult despre o posibilă convocare a lui George Ogăraru, jucător ce evoluează la Ajax pe aceeaşi poziţie ca şi Guriţă. "Este un test util, pentru selecţioner, care o să ne vadă la lucru şi o să-şi dea seama de potenţialul nostru", a adăugat şi Paul Codrea.

Stoicikov vine la meci
Selecţionerul uneia dintre adversarele noastre din campania pentru Euro 2008, Hristov Stoicikov, va fi prezent în tribunele stadionului Farul, la meciul amical pe care tricolorii îl vor disputa în compania Ciprului. Vecinii noştri de la sud de Dunăre vor disputa şi ei un amical, astăzi, cu ţara Galilor, unde va fi prezent cel mai probabil ştefan Iovan, unul dintre secunzii lui Victor Piţurcă. Altfel, preţurile biletelor la partida de mâine variază între 10 şi 100 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos