Venituri record pentru Real Madid şi în sezonul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotbaliştii lui Real au câştigat al doilea trofeu consecutiv în faţa Barcelonei

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a anunţat, ieri, că a înregistrat un profit net de 24,2 milioane de euro în exerciţiul financiar 2011/2012, datorită veniturilor în creştere cu 7 la sută, la 514 milioane, adică mai mult "decât orice altă instituţie sportivă din lume".

"Clubul Real Madrid este primul care depăşeşte bariera de 500 de milioane de euro în industria sportului. Această sumă este cea mai ridicată în raport cu orice altă instituţie sportivă din lume", anunţă Real Madrid pe site-ul oficial.

Cunoscut pentru cheltuielile record, clubul a precizat că a reuşit reducerea datoriei nete cu 26,5 la sută, la 124,7 milioane de euro.

Cu abonamentele şi cotizaţiile lor, membrii Real Madrid au contribuit la creşterea cu 9,5 la sută a totalului de venituri.

Pentru sezonul 2012/2013, clubul speră tot la o creştere, la 516,6 milioane de euro şi un profit stabil de 24,4 milioane de euro.

Clubul madrilen deţine de şapte ani primul loc în ierarhia celor mai bogate grupări din lume.

Mai multe pentru tine:
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani