Vali ştefan cere Oţelului jumătate de milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Oţelul Galaţi se vede nevoit să facă faţă unui proces intentat de fostul vicepreşedinte Vali ştefan, oficialul care a fost dat afară în perioada când clubul era condus de Nicolai

Clubul Oţelul Galaţi se vede nevoit să facă faţă unui proces intentat de fostul vicepreşedinte Vali ştefan, oficialul care a fost dat afară în perioada când clubul era condus de Nicolai Boghici.
Noua conducere instalată de indienii de la ISPAT-SIDEX, după preluarea clubului de la finul lui Dan Nica, dubiosul om de afaceri Nicolai Boghici, are probleme în a transforma formaţia de la Dunăre dintr-o echipă înglodată în datorii într-una fără probleme financiare. Pe lângă contrele pe care alb-roşii le au cu finanţele, din cauza datoriilor la stat, neplătite de ani buni, clubul condus de Marius Stan ar putea fi pus de instanţele de judecată să plătească 500.000 de euro fostului oficial de la Dunăre, Vali ştefan. Procesul dintre cele două părţi datează de aproximativ un an, la ultimul termen Tribunalul din Galaţi considerând nefondată solicitarea lui Vali ştefan. Actualul oficial al unei divizionare C nu s-a "predat" şi a făcut apel. Vali ştefan a cerut instanţelor de judecată obligarea Oţelului la achitarea a jumătate de milion de euro daune morale, argumentându-şi cererea prin faptul că modul în care a fost demis a dus la umilirea sa în faţa Federaţiei Române de Fotbal. În februarie 2005, gălăţeanul s-a adresat tribunalului imediat ce a fost dat afară, pe motivul că el şi-a dat demisia doar din funcţia de membru al Consiliului Director, fără a renunţa şi la celelalte posturi pe care le deţinea în organigrama clubului (membru în Consiliul de Administraţie şi vicepreşedinte). "Nu ştiu despre ce este vorba. Cred că este o poveste. Oricum, de problemele juridice ale clubului se ocupă avocaţii de la combinatul SIDEX. La noi nu a ajuns nimic legat de acest lucru", a declarat Cătălin Tofan, actualul "vice" al Oţelului.
Documente datate de Sf. Vasile
Vali ştefan a declarat, după ce a fost demis de la Oţelul, că deţine documente datate pe 1 ianuarie, în perioada când în mod normal nimeni, exceptându-i pe cei care lucrează în schimburi, nu este la muncă. Oficialul gălăţean era pornit să dea publicităţii acele documente, dar se pare că le-a păstrat pentru a le folosi numai în instanţă.

Semeghin şi Baciu, aşteptaţi în Turcia
Formaţia antrenată de Petre Grigoraş a plecat de două zile în Antalya, unde va efectua un stagiu de pregătire. Pe lângă Bogdan Stelea, care a părăsit ţara odată cu lotul gălăţenilor, alb-roşii îi mai aşteaptă în Turcia pe Dorin Semeghin şi pe Marius Baciu, fostul stelist care ar reveni astfel în Divizia A după patru ani. Ultimul pe lista de achiziţii ar putea fi ghanezul Emanuel Osei, care a fost dat afară de la Poli Timişoara de Gheorghe Hagi.

Mai multe pentru tine:
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
O convorbire telefonică tensionată și un eluziv Premiu Nobel pentru Pace. Cum s-a destrămat relația dintre Trump și Modi
Cheltuieli record în administrație. Deficitul bugetar crește, analiștii avertizează asupra impactului austerității
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești