Un fotbalist trecut pe la Inter Milano și pe la AC Milan spune că antrenează după „modelul Lucescu”. L-a ales pe român dintre 34 de tehnicieni

0
Publicat:

La 56 de de ani, fostul atacant italian Maurizio Ganz s-a apucat serios de antrenorat, preluând formația Magenta, pe care și-a propus s-o promoveze în Serie D.

Maurizio Ganz, la interviu de prezentare

Fost vârf de la Inter Milano (1995-1997) și de la AC Milan (1998-2001) a decarat în presa italiană că se inspiră de la antrenorul Mircea Lucescu (79 de ani).

Actualul selecționer al României l-a inspirat în perioada în care au lucrat la Brescia (1991-1992).

Ganz a pregătit până acum formația de tineret a celor de la Varese, iar din 2019 până în 2023 a condus echipa feminină a celor de la AC Milan.

Experiența mea? A trebuit să uit ce am făcut ca fotbalist și m-am concentrat dar să fiu antrenor. Fac asta din 2007.

În carieră am avut 34 de antrenori, dar m-am inspirat mai ales de la Mircea Lucescu, pe care l-am avut la Brescia. Modul său de a gestiona situațiile l-am purtat mereu cu mine”, a spus Ganz presei italiene.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!