„U“ Cluj ar putea da lovitura pe piaţa transferurilor: un fost jucător de naţională e dorit de „şepcile roşii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Max Nicu îşi caută echipă după despărţirea de TSV 1860 Munchen

Universitatea Cluj a terminat pe penultimul loc turul actualei ediţii de campionat, iar şefii clujeni şi-au dat seama că au nevoie de întăriri în pauza de iarnă dacă vor să scăpe de retrogradare. Astfel, antrenorul "şepcilor roşii" a pus ochii pe internaţionalul român Max Nicu.

Nici nu s-a încheiat bine sezonul, că Universitatea Cluj a şi demarat tratativele pentru a transfera mai mulţi jucători în intersezon. Vlad Munteanu, tehnicianul "şepcilor roşii" a recunoscut că a discutat cu Maximilian Nicu, jucător român care ultima dată a jucat în Germania.

"Am avut o discuţie amicală cu Max Nicu, suntem prieteni, i-am propus să vină în România, el fiind acum jucător liber. Mi-a spus că va analiza propunerea, dar că ar fi tentat şi de o experienţă în afara Germaniei sau a României", a spus Vlad Munteanu pentru stiridesport.ro.

Max Nicu (31 de ani), jucător cu dublă naţionalitate, germană şi română, a rămas fără echipă în iulie 2013, atunci când şi-a reziliat contractul, pe cale amiabilă, cu gruparea germană de ligă secundă TSV 1860 Munchen. Jucătorul născut în Germania a jucat în cariera sa trei meciuri pentru naţionala României, toate în mandatul lui Răzvan Lucescu, în acest moment fiind cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la valoarea de 375.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”