Turcu, între ridicol şi Spitalul de nebuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După meciul cu Urziceni, acţionarul lui Dinamo a avut o conduită mai jenantă decât cea a unui clovn şi demnă de un pacient care şi-a pierdut luciditatea. Personajul venit de pe şantier l-a făcut praf pe Dolha. „Gunoiul ăla!“ este singurul apelativ mai blând, care poate fi reprodus.

Cel mai spectaculos meci pe care l-a oferit Liga I în acest retur a fost umbrit, din păcate, de un om care nu „faultează" doar limba română, dar care intră „prin alunecare" şi la propriii jucători.

Turbat de gafa făcută de Dolha care a precedat golul trei al ialomiţenilor, Turcu a proferat injurii dure, cu trimitere către rudele decedate ale goalkeeperului, chiar la stadion, în faţa presei! Nu s-a oprit aici, continuându-şi tirada, în direct, la televizor: „Cu cine să câştigăm titlul, cu p....ul ăla de Dolha, cu gunoiul ăla?"

Borcea „s-a păstrat" pentru vestiar

Turcu n-a fost singurul acţionar care a pus tunurile pe Dolha. Şi Borcea a fost scos din sărite de eroarea celui care a greşit şi în partida cu CFR Cluj, în campionat. Numai că, spre deosebire de Turcu, preşedintele executiv al roş-albilor l-a certat pe „Ema" în vestiar, iar în public l-a criticat pe un ton decent: „Eu am mai spus că Dolha n-ar trebui să mai apere nici la Dinamo II, dar antrenorul face echipa". În schimb, Nicolae Badea i-a luat apărarea lui „Ema": „Dolha este jucătorul nostru şi va rămâne al nostru şi din vară".

Colegii l-au apărat

Conştienţi că greşelile fac parte din joc, fotbaliştii dinamovişti au sărit în ajutorul coechipierului lor. „«Ema» este colegul meu şi nu pot să-l judec eu dacă a greşit sau nu", a spus Andrei Cristea. „Nu Dolha este vinovat pentru egalul de la Urziceni", a afirmat şi Lucian Goian, care a văzut meciul la TV. Suporterii au remis un comunicat pe site-ul dinamomania.net în care cer adoptarea unor măsuri dure împotriva lui Turcu.

Fanii cer suspendarea acţionarului

„Cerem Ligii Profesioniste de Fotbal să-l suspende pe Vasile Turcu. Nu se poate pretinde suporterilor un comportament civilizat pe stadioane, dar, în schimb, să se tolereze trivialităţile unor indivizi precum Vasile Turcu", au scris fanii pe site-ul lor.

„Câinii" insistă ca şi clubul din „Ştefan cel Mare" să taxeze ieşirea acţionarului: „Acest om a adus grave prejudicii de imagine clubului! Aşteptăm ca Dinamo să-şi ceară scuze publice pentru limbajul de mahala folosit de Turcu".

„Ema", la ultimul meci în alb-roşu

Deşi după meciul cu Urziceni Cornel Dinu s-a îndoit că portarul s-ar fi lovit cu adevărat la faza penalty-ului, RMN-ul de ieri a confirmat accidentarea lui „Ema". Acesta a suferit o luxaţie la umărul drept şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Astfel, sezonul este încheiat pentru Dolha, iar din vară portarul se va despărţi de „câini". În aceste condiţii, Cristi Munteanu a devenit noul titular.

Reperele „carierei" lui Turcu

- După ce a susţinut echipa de handbal, din 2004 a intrat în rândul acţionarilor clubului de fotbal pentru a fi mediatizat.
- Deşi la început încerca să-l imite pe Borcea în discurs şi în gesturi (venea cu un trabuc în gură la meciuri), ulterior s-a reorientat, iar acum Gigi Becali este idolul său.
- N-a mai dat bani la Dinamo de un an! După ratarea titlului şi a bonusului ce trebuia să vină pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor, a spus că vrea să plece de la Dinamo. A reapărut în peisaj în retur, după ce echipa a început să meargă bine.
- După dispariţia regretatului Florea Dumitrache, a dat o declaraţie lipsită de orice urmă de bun-simţ: „Florea Dumitrache venea şi mă saluta înainte de meciuri şi îl premiam pentru asta".
- În 2006, când antrenorul de atunci al „câinilor", Florin Marin, ţinea echipa în cantonament cu zilele, a spus: „Jucătorii au devenit onanişti! Nu-şi mai văd nevestele şi prietenele şi stau cu revistele porno sub pat la Săftica".
- Are probleme serioase cu limba română. „Ahos" în loc de haos, „Menangita" în loc de meningita şi „Tridentul în doi" sunt doar câteva dintre „perlele" pe care le-a scos.

LPF: „Dolha să depună memoriu"

Turcu ar putea fi sancţionat de Ligă doar dacă există o sesizare oficială. „Dacă jucătorul va face memoriu la LPF, vom trimite cazul spre judecare la Comisia de Disciplină. Altfel, eu nu mă pot autosesiza pentru că nu ştiu dacă Dolha şi Turcu nu s-au împăcat între timp", ne-a declarat Valentin Alexandru, secretarul general al LPF.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!