Turcii îl distrug pe Mircea Lucescu: Articol devastator la adresa românului care a retrogradat naţionala în Divizia C

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu. FOTO: EPA

Cândva, numele lui Mircea Lucescu însemna garanţia succesului în fotbal. De când a plecat însă de la Şahtior Doneţk, în 2016, cariera sa a luat-o la vale şi, la 73 de ani, românul se apropie de „pensie“.

Mandatul la Zenit Sankt Petersburg a fost un eşec, aşa cum se poate caracteriza şi perioada petrecută în funcţia de selecţioner al Turciei. 

Mai întâi, a fost ratarea calificării la Mondialul din 2018, iar acum a venit şi retrogradarea Turciei din Liga Naţiunilor, din B în C. Naţionala „Semilunei“ a încheiat grupa a 2-a pe ultimul loc cu doar 3 puncte în patru meciuri, după Rusia şi Suedia. 

Înfrângerea de sâmbătă cu Suedia, 0-1 la Konya (gol marcat după un penalty acordat de centralul Istvan Kovacs), aproape că a pecetluit soarta lui „Il Luce“. Fanii i-au cerut demisia, iar ziariştii i-au boicotat conferinţa de după meci, punându-i o singură întrebare! „N-am vrut să-l mai chestionăm pentru că, oricum, ar fi găsit o scuză la orice“, a fost explicaţia jurnaliştilor turci.

Aceştia l-au desfiinţat pe Lucescu în articolele lor publicate după înfrângerea cu Suedia. „O generaţie extrem de bună a fost irosită cu un antrenor prost. Cine ştie, poate e o veste bună până la urmă. Ne ducem în urna a 4-a cu Mircea Lucescu, iar de acolo ne putem califica la Euro 2028“, a scris jurnalistul Turgay Demir. Iar publicaţia „Fanatik“ l-a desfiinţat pe tehnicianul plătit cu 2,5 milioane de euro pe an: „Muţumim, Lucescu! E primul antrenor care retrogradează naţionala, dar măcar mai avem speranţe pentru viitor, cu o echipă tânără, având o medie de vârstă sub 25 de ani“.

Aproape sigur, Lucescu va fi demis din funcţie, iar favorit pentru înlocuirea sa e Senol Gunes (66 de ani), fost selecţioner între 2000 şi 2004. Cu Gunes pe bancă, Turcia s-a clasat pe locul 3 la Mondialul din 2002. 

Deşi demiterea sa e o chestiune de zile, Lucescu a vorbit după înfrângerea de sâmbătă, de parcă nimic nu s-a fi întâmplat: „Continuăm să construim o echipă din tineri, am trei de 21 de ani, şi vom ajunge undeva, pentru că lucrăm foarte bine. E uşor s-o creezi, dar foarte greu s-o faci să aibă şi rezultate. Încă puţină răbdare“.

Rezultatele lui Mircea Lucescu

Preliminarii CM 2018

Ucraina – Turcia 2-0

Turcia – Croaţia 1-0

Turcia – Islanda 0-3

Finlanda – Turcia 2-2

Amicale

România – Turcia 2-0

Turcia – Albania 2-3

Turcia – Irlanda 1-0

Muntenegru – Turcia 2-2

Turcia – Iran 2-1

Tunisia – Turcia 2-2

Rusia – Turcia 1-1

Turcia – Bosnia 0-0

Liga Naţiunilor

Turcia – Rusia 1-2

Suedia – Turcia 2-3

Rusia – Turcia 2-0

Turcia – Suedia 0-1

Bilanţ: 16 meciuri, 4 victorii, 5 egaluri, 7 înfrângeri

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă